Acasă Externe Agenda Europeana Comisia Europeană ar putea sesiza Curtea Europeană de Justiţie din cauza poluării

Comisia Europeană ar putea sesiza Curtea Europeană de Justiţie din cauza poluării

DISTRIBUIȚI

146632 – 11062018 – Mai multe state vest-europene au impus restricții pentru maşinile care merg cu motorină, iar modelul ar putea fi urmat și de altele. De altfel, Comisia Europeană ar putea sesiza Curtea Europeană de Justiţie în cazul României, dar și a altor opt state UE, din cauza poluării.

Din șase milioane de mașini câte sunt în România, aproape jumătate au motor diesel, anunță Digi24.

Astfel de autoturisme, însă, sunt extrem de poluante.
Aceste particule sunt de fapt niște molecule de carbon cu un înveliş de hidrocarburi aromatice şi oxizi metalici. Şi acestea s-a demonstrat faptul că au potenţial cancerigen”, a declarat Cristian Bucur, director tehnic RAR, potrivit sursei citate.

Este şi motivul pentru care Comisia Europeană se gândeşte să ia măsuri pentru a reduce numărul maşinilor care dăunează mediului.

La finele lunii ianuarie, Comisia Europeană a somat nouă state, inclusiv România, să prezinte o listă de măsuri pentru diminuarea poluării, altfel vor fi lansate proceduri de sancţionare şi se poate ajunge inclusiv la Curtea Europeană de Justiţie, unde se pot dicta amenzi mari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.