Acasă Economie Proiect de lege: ANAF nu va mai executa silit conturile contribuabililor fără...

Proiect de lege: ANAF nu va mai executa silit conturile contribuabililor fără încuviinţarea instanţei

DISTRIBUIȚI

146836 – 26062018 – Autorităţile vor putea începe executarea silită a românilor care nu-şi achită de bunăvoie obligaţiile fiscale numai după obţinerea unei încuviinţări judecătoreşti.

Asta prevede un proiect de lege iniţiat de mai mulţi parlamentari ai USR. ”Astfel nu se va mai ajunge la pedepsire pe nedrept, din pure greşeli administrative, a întreprinzătorilor şi contribuabililor oneşti”, precizează autorii proiectului. În prezent, executarea silită a datoriilor fiscale nu necesită aprobarea unui judecător, motiv pentru care parlamentarii consideră că au existat cazuri în care Fiscul a ”sabotat“ cetăţenii, conform Adevărul.ro.

”Executările silite, şi în special popririle înfiinţate de ANAF, în mod strict administrativ şi fără încuviinţarea instanţelor, au condus în practică la abuzuri care au sabotat firmele româneşti. Chiar dacă popririle pot veni indiferent de mărimea firmei, ele le-au afectat în mod disproporţionat pe cele mici, deoarece aceste firme pot face apel mai greu la avocaţi şi la surse alternative de finanţare. Poprirea conturilor conduce la incapacitatea persoanei de a-şi folosi sumele existente în conturile bancare. Acele sume, însă, ar putea fi folosite în vederea formulării unei contestaţii împotriva actelor administrative fiscale prin care s-a instituit poprirea. Românii sunt astfel descurajaţi sau chiar împiedicaţi de a-şi exercita dreptul de a contesta acte administrative fiscal”, se arată în expunerea de motive a proiectului de modificare legislativă.

Iniţiatorii consideră că ANAF este oarecum mai presus de lege, fiindcă în alte cazuri avizul instanţei este, din punct de vedere legal, obligatoriu. ”Astfel este încălcat articolul 44 din Constituţia României care prevede dreptul de proprietate privată ca un drept fundamental al cetăţenilor români”, se mai arată în document. Iniţiatorii mai spun că, prin indisponibilizarea sumelor poprite, sunt afectate şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale cum ar fi dreptul la apărare, articolul 24 din Constituţia României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.