Acasă Politic Viorica Dăncilă în Lituania și Estonia

Viorica Dăncilă în Lituania și Estonia

DISTRIBUIȚI

 146675 – 14062018 – Prim-ministrul Guvernului României, Viorica Dăncilă, efectuează, în perioada 14 – 16 iunie 2018, un turneu în Republica Lituania și Republica Estonia. Dialogul politic cu oficialii din cele două state membre UE se va concentra pe reconfirmarea relațiilor bilaterale apropiate, fundamentate pe un parcurs similar și pe interese comune legate de  tematicile europene și pe asigurarea securității flancului estic. Un obiectiv major va fi reprezentat de agenda europeană și de pregătirea președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene, precum și de armonizarea pozițiilor pe dosarele aflate în negociere în plan european.

La Vilnius, prim-ministrul român va avea întrevederi cu omologul lituanian, Saulius Skvernelis și cu președintele Parlamentului, Viktoras Pranckietis.

Programul vizitei premierului român va mai include o vizită la Centrul NATO pentru Securitate Energetică de Vilnius, precum și participarea la un moment solemn organizat la monumentul “Colina Victimelor”, în contextul în care, la 14 iunie, Lituania comemorează deportările masive din anul 1941.

Vizita la Tallinn, care se va desfășura între 15 și 16 iunie, este prima la nivel de prim-ministru român în Republica Estonia după restabilirea relațiilor diplomatice ale României cu statul baltic, în 1991.

Șeful Executivului român va avea o serie de consultări la nivel înalt cu președintele Republicii Estonia, Kersti Kaljulaid, cu premierul Jüri Ratas și cu vice-președintele Parlamentului, Enn Eesmaa.

De asemenea, Viorica Dăncilă va efectua vizite la Centrul Cooperativ de Excelență NATO pentru Apărare Cibernetică (CCDCOE) și la Showroom e-Estonia, un important centru executiv de informare, prin intermediul căruia este realizată prezentarea modalității de funcționare a societății digitale estone.

Un alt moment al vizitei va fi un omagiu adus de premierul român ostașilor estoni căzuți în Războiul de Independență, prin depunerea unei coroane de flori la Monumentul “Estonian Memorial”.

La 16 iunie, șeful executivului român, Viorica Dăncilă, și șeful executivului eston, Jüri Ratas, vor zbura pe ruta Tallinn-Constanța a companiei estone Nordica, o cursă inaugurală.

De asemenea, cei doi înalți oficiali vor participa, ulterior, la inaugurarea Consulatului Onorific al Republicii Estonia la Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.