Acasă Politic Balcanii de Vest, prioritate comună a Președințiilor succesive ale Austriei şi României...

Balcanii de Vest, prioritate comună a Președințiilor succesive ale Austriei şi României la Consiliul UE

DISTRIBUIȚI

147193 – 19072018 – Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a avut ieri consultări cu ministrul federal pentru Europa, integrare și afaceri externe al Republicii Austria, Karin Kneissl, cu ocazia vizitei pe care aceasta a efectuat-o la București.

Ministrul Teodor Meleşcanu a remarcat faptul că vizita are loc într-un context cu o importanță aparte, Austria și România asumând succesiv Președinția Consiliului Uniunii Europene în perioada următoare. Totodată, a menționat sărbătorirea, în 2018, a 10 ani de la lansarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, o inițiativă româno-austriacă devenită un proiect de succes al Uniunii Europene.

Șeful diplomației române a salutat relațiile bilaterale foarte bune între România și Republica Austria și a apreciat cooperarea economică solidă. ”Convorbirile au fost extrem de dense şi au dovedit că România şi Austria au o relaţie apropiată. (…) Austria rămâne în continuare al doilea mare investitor străin pe piaţa românească şi suntem interesaţi în continuare de atragerea de noi investiţii austriece în România”, a declarat Teodor Meleșcanu.

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a subliniat foarte buna integrare a comunității românești în societatea austriacă și importanța respectării de către toate statele membre ale Uniunii Europene a accesului nediscriminatoriu la securitatea socială, în corelație cu libertatea fundamentală de circulație a cetățenilor europeni în spațiul comunitar.

Partea română a apreciat foarte buna cooperare dintre România și Austria în domeniul educației profesionale, cu accent pe dezvoltarea cooperării în privința învățământului dual, care reprezintă o adaptare necesară la cerințele pieței muncii.

De asemenea, demnitarul român a subliniat importanța obiectivului diversificării rutelor și surselor de aprovizionare cu energie a Uniunii Europene. A precizat că, în vederea finalizării proiectului BRUA, dialogul deschis între toate părțile interesate este esențial și a arătat că România va continua să încurajeze o astfel de abordare.

A fost abordată și tema extinderii UE, context în care a fost reconfirmat faptul că regiunea Balcanilor de Vest este o prioritate comună a Președințiilor succesive ale Austriei şi României la Consiliul Uniunii Europene. Totodată, ministrul Meleşcanu a arătat că România susține rolul pozitiv al acestei politici, prin investiția pe care o aduce la consolidarea securității, prosperității și stabilității UE.

Întrevederea a prilejuit, totodată, un schimb de opinii privind temele de actualitate de pe agenda internațională, cu accent pe relaţia transatlantică şi situația din Orientul Mijlociu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.