Acasă Economie Construirea parcului științific de la Măgurele este oportunitatea pe care România trebuie...

Construirea parcului științific de la Măgurele este oportunitatea pe care România trebuie să o fructifice

DISTRIBUIȚI

 147005 – 04072018 – Construirea parcului științific este oportunitatea pe care România trebuie să o fructifice, de aceea Consiliul Județean Ilfov a fost inițiatorul înființării Asociației Măgurele Science Park. Ne-am mobilizat, am depășit problemele, iar acum avem datele finale ale primei etape de dezvoltare a parcului științific, terenul pe care vom construi și fondurile cu care vom începe această investiție, declară Marian Petrache, președintele CJ Ilfov.

”Avem un teren de 16 hectare, la Măgurele, în apropierea ELI-NP. Vom folosi cinci hectare pentru prima fază a proiectului. Dispunem de 17,5 milioane de euro, din rezervele Consiliului Județean Ilfov, pentru demararea lucrărilor. Prin POR am primit deja aprobarea pentru o finanțare de două milioane de euro, cu posibilitatea dublării acestei sume. Vom accesa fonduri nerambursabile și rambursabile, pentru dezvoltarea proiectului. Purtăm deja discuții cu toate instituțiile specializate. Am prezentat proiectul Comisiei Europene. Avem sprijinul Băncii Mondiale și al Băncii Europene de Investiții, care sunt dispuse să ne acorde asistență tehnică. Pentru următoarele faze ale proiectului, luăm în calcul inclusiv parteneriatul public-privat”, spune Petrache.

”E timpul să valorificăm ceea ce știința și determinarea cercetătorilor au reușit să atragă în România”

Prima fază a proiectului înseamnă realizarea infrastructurii parcului, construirea centrului de inovare, a primei clădiri de birouri destinate închirierii, a Muzeului Viitorului și a spațiilor conexe. Începând de astăzi, suntem pregătiți să lansăm proiectarea și execuția.

”E timpul să valorificăm ceea ce știința și determinarea cercetătorilor au reușit să atragă în România. Ne aflăm în regiunea cu cea mai mare densitate a activităților economice si de cercetare, aici avându-și sediul mai mult de 25% din întreprinderile private si peste 50% din institutele de cercetare și incubatoarele de afaceri de la noi din țară. Regiunea București-Ilfov este motorul economiei românești, produce 27% din PIB, iar o asemenea investiție este imperios să fie susținută, pentru că potențează economia României. Vrem să creăm o comunitate, un pol al dezvoltării economiei inovative, în care fiecare să fie contribuție: mediul academic, de cercetare, mediul de afaceri, societatea civilă. O comunitate de business puternic ancorată în realitățile prezentului, unde cercetarea-dezvoltarea-inovarea să fie susținute, pentru ca impactul în societate să fie major. Noi, Consiliul Județean Ilfov alături de partenerii noștri în proiectul Magurele Science Park, ne deschidem în fața dumneavoastră și vă așteptăm să vă alăturați nouă, pentru a ne inventa viitorul și a câștiga pariul cu știința”, declară Marian Petrache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.