Acasă Social Educatie Elevii scutiți de sport vor practica șahul

Elevii scutiți de sport vor practica șahul

232
DISTRIBUIȚI

147240 – 24072018 – Elevii scutiţi la orele de educaţie fizică şi sport vor practica şahul conform unei hotărâri a ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa.

”Anunţăm, cu satisfacţie, faptul că introducerea şahului în sistemul românesc de învăţământ are o nouă componentă. Ne referim la faptul că elevii scutiţi de efort la orele de educaţie fizică vor face şah. Legat de acest subiect, ministrul Educaţiei Naţionale, profesorul universitar Valentin Popa a răspuns luni favorabil solicitării formulate în acest sens de Sorin Iacoban, preşedintele Federaţiei Române de Şah, şi Ionuţ Dobronăuţeanu, preşedinte adjunct al Federaţiei Europene de Şah. Reamintim, în context, că pregătirea cadrelor didactice va fi făcută în colaborare cu Casa Corpului Didactic. Până în prezent, un număr de 2.500 de profesori de educaţie fizică şi sport au fost deja pregătiţi în acest sens”. ”Este un proiect pe care îl apreciez ca fiind extraordinar. Spun aceste cuvinte, deoarece sunt puţini cei care şi-au pus problema ce fac elevii care sunt scutiţi de orele de educaţie fizică”, a declarat ministrul Popa.

Prin intermediul programului ”Educaţie prin şah”, 500 de şcoli din întreaga ţară au primit 5.000 de seturi de şah, precum şi manuale. Există deja programe şcolare pentru primii doi ani de studiu aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.