Acasă Anchete Interne Percheziții ample la contrabandiștii de țigări

Percheziții ample la contrabandiștii de țigări

DISTRIBUIȚI

147011 – 05072018 –La această oră, peste 250 de polițiștii din Călărași, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, efectuează 53 de percheziții domiciliare în județele Călărași, Ilfov, Giurgiu și în București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigarete. 38 de mandate de aducere vor fi puse în executare.

La data de 5 iulie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași efectuează 53 de percheziții domiciliare în județele Călărași, Ilfov, Giurgiu și municipiul București. Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigarete.

Din cercetări a rezultat că, în perioada ianuarie – iunie a.c., mai multe persoane ar fi achiziționat, transportat, depozitat importante cantități de țigarete provenite din contrabandă și ulterior oferite spre comercializare, pe raza județului Călărași.

Polițiștii vor pune în aplicare 38 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, pentru audieri.

Acțiunea beneficiază și de suportul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor București. La activități participă și polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.