Acasă Politic A demisionat ministrul Educației/Explicații

A demisionat ministrul Educației/Explicații

DISTRIBUIȚI

147901 – 27092018 –   Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a demisionat joi, 27 septembrie, după o întrevedere cu președintele  PSD, Liviu Dragnea, el aflându-se pe lista ”neagră” a celor care ar urma să părăsească Guvernul la prima remaniere.  În perioada în care a fost ministru, Valentin Popa s-a făcut remarcat prin numeroase greșeli de limbă română, deși a fost rectorul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava și are o serie de titluri academice. Tot în mandatul său au fost cheltuiți bani mulți de la buget pentru a fi tipărite manuale care cuprind o serie de greșeli.

Este a doua demisie în Guvernul Dăncilă, după ce, la sfârşitul lunii trecute, Ministrul Cercetării, Nicolae Burnete, a ales aceeași soluție.

––––––––––––––––––––––––-

Explicații

Valentin Popa a declarat, conform Mediafax, că a demisionat din funcția de ministru al Educației deoarece nu este de acord cu solicitarea UDMR de modificare a ordonanței privind desfășurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităților.

”Nu sunt de acord cu solicitarea UDMR de aprobare a punctului 16 din Ordonanța, ca orele de Română la clasele cu predare în limbile minorităților naționale să fie desfășurate în limbile minorităților, de profesori de specialitate. UDMR dorește revenirea la starea anterioară, când aceste ore erau susținute în afara normei de bază și plătite suplimentar de către învățătorii de la clase care predau în limbile minorităților și care astfel primeau până la 20% în plus la salariu. După prânz, am anunțat-o pe doamna premier că demisionez”, a spus Popa.

Decizia lui Valentin Popa vine după ce UDMR i-a reproșat acestuia că a introdus în ordonanța privind predarea limbii române în școlile cu predare în limbile minorităților anumite modificări.

Concret, Ordonanta 9/2018, prevede ca în învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura Română prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate. Potrivit documentului, predarea limbii române în școlile minorităților erau susținute de către învățătorii care nu aveau studii universitare de limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.