Acasă Economie Hidroelectrica se apără

Hidroelectrica se apără

DISTRIBUIȚI

147694 – 11092018 – Hidroelectrica anunță că ia act ”cu surprindere de suspiciunile exprimate în spațiul public de Consiliul Concurenței în legătură cu modul de acțiune al societății pe piața producerii și comercializării de energie electrică din România”. ”De asemenea, privim cu îngrijorare faptul că, la nivel declarativ, concluziile unei investigații în derulare, aflată în stadiu incipient, au fost ante-pronunțate”, se arată într-un comunicat de presă.

”Pentru eliminarea acuzațiilor de posibil abuz de poziție dominantă al companiei, Hidroelectrica a pus deja, și este dispusă în continuare să pună la dispoziția oricăror instituții și organisme competente toate documentele necesare pentru clarificarea comportamentului societății. Compania respectă principiul transparenței în relația cu autoritățile și solicită la rândul său un tratament similar și corectitudine. Subliniem și cu această ocazie că strategia Hidroelectrica presupune contractarea pe termen lung: peste 80% din energia vândută de societate este destinată îndeplinirii acestui tip de contracte. Mai mult, Hidroelectrica acționează cu prioritate pe piețele cu grad predictibil mare și evită, pe cât posibil, tranzacțiile pe piețele cu volatilitate ridicată. Societatea respectă principiile de comportament de piață consacrate prin Legea 123/2012, a energiei electrice și gazelor naturale: tranzacționare transparentă, concurențială și nediscriminatorie. Astfel, deși Piața pentru Ziua Următoare este considerată de referință în accepțiunea Consiliului Concurenței, ea prezintă pentru Hidroelectrica un interes marginal: în anul 2017 societatea a tranzacționat pe PZU 6% din totalul producției de energie, iar în anul 2018 procentul a fost de 8%. Relevant este în acest context și faptul că Hidroelectrica a avut anul trecut o cotă de 3.5% din totalul volumelor tranzacționate pe PZU, și de 5.2% în primul semestru al anului curent. Poziția dominantă presupune, în definiția dată de Comisia Europeană, ca o întreprindere care deţine o cotă importantă dintr-o anumită piaţă să se comporte în sensul îngrădirii concurenţei pe acea piaţă. De asemenea, poziţia dominantă este considerată comportament anticoncurenţial atunci când întreprinderea se foloseşte de poziţia sa în mod abuziv pentru a elimina concurenţa, ori Hidroelectrica nu se găsește într-o astfel de situație. Fluctuațiile de preț de pe piețe reflectă deficitul sau surplusul de energie electrică dintr-o anumită perioadă. Dorim să subliniem faptul că Hidroelectrica își asigură strategic rezervele de apă pentru contractele aflate în derulare și serviciile de sistem licitate, și – mai mult, se află la dispoziția Operatorului Național de Transport Transelectrica, apelările în piața de echilibrare în cazul dezechilibrelor produse de ceilalți participanți la piață făcându-se exclusiv prin DEN”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.