Acasă Social Sanatate Proiect privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale

Proiect privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale

DISTRIBUIȚI

147803 – 20092018 – Ministerul Sănătății pune în dezbatere publică proiectul de reorganizare al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

”Lipsa sau dispariția unor medicamente reprezintă o problemă în România. Este nevoie de reglementări noi în domeniu pe care Ministerul Sănătății poate și trebuie să le facă. Prin reorganizarea ANMDM am găsit soluții pentru asigurarea resurselor umane și materiale în vederea reglementării pieții medicamentului. Pacientul român are dreptul la fel ca toţi pacienţii din lume să beneficieze de cele mai bune tratamente și de a fi informat. În Sănătate timpul nu înseamnă de cele mai multe ori bani, ci viața pacientului, iar noi suntem o echipă care luptă pentru viața pacientului. S-au făcut pași importanți înainte în acest domeniu. Anul acesta au fost introduse 37 de molecule noi, inovative care au salvat multe vieți. Am realizat, așa cum am promis, corecția prețurilor la medicamente care nu a mai fost făcută din anul 2015, vom publica și lista medicamentelor strategice pe care o avem deja finalizată la comisia de specialitate”, a anunţat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în cadrul Conferinţei Naţionale a Medicamentului Siguranţa pacientului şi farmacovigilenţa – reglementare – comunicare etică – acces.

Importanța asigurării accesului pacienților la medicamente în România se regăsește ca temă pe lista Președinției Consiliului UE care va fi asigurată anul viitor de România, unde  un punct important vizează reducerea decalajelor între statele membre în ceea ce privește accesul la medicamente.

Tot în cadrul conferinței, Sorina Pintea a mai anunțat că, Ministerul Sănătății și Comisia de Sănătate din Camera Deputaților au propus modificarea Legii salarizării și pentru farmaciști.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.