Acasă Anchete Justitie Zi grea la Parchet pentru șefii din Jandarmerie

Zi grea la Parchet pentru șefii din Jandarmerie

DISTRIBUIȚI

  147808 – 22092018 – Secretarul de Stat Dan Mihai Chirică va fi pus sub acuzare în dosarul măcelului din 10 august, iar prim-ministrul Viorica Dăncilă ar putea fi audiată, scie Comisarul.ro, în legătură cu așa-zisa lovitură de stat despre care a vorbit în scrisoarea trimisă pe 13 august șefului Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.

Şefi din Jandarmerie şi un secretar de Stat din Ministerul de Interne au fost citaţi, vineri, la Parchetul General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au calitatea de suspect în dosarul privind protestul din 10 august, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres. Este vorba de fostul și de actualul șef al Jandarmeriei, Sebastian Cucoș și Cătălin Sindile, de coordonatorul intervevenției din Piața Victoriei, Laurențiu Cazan, precum și de secretarul de stat din MAI Mihai Dan Chirică.

Conform surselor citate, aceştia ar fi cercetaţi pentru mai multe infracţiuni în legătură cu intervenţia jandarmilor.

Aceleaşi surse au menţionat că primul care se va prezenta este colonelul Ionuţ Cătălin Sindile, şeful Jandarmeriei Române, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

De asemenea, au mai fost chemaţi: colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, prim-adjunct al Jandarmeriei Române, cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă; maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, cercetat pentru abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals.

La Parchet a fost citat şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, secretar de Stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI, cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi participaţie improprie la purtare abuzivă.

Procurorii militari au deschis un dosar penal în legătură cu modul în care au intervenit jandarmii în timpul protestului din 10 august. Pe 3 septembrie, Parchetul General anunţa că 770 de plângeri penale au fost înregistrate la Secţia Parchetelor Militare din partea unor persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.