Acasă Politic 24 octombrie, Ziua Națiunilor Unite

24 octombrie, Ziua Națiunilor Unite

DISTRIBUIȚI

  148239 – 24102018 – În declarația sa politică, susținută miercuri, 24 octombrie, cu titlul ”De Ziua Națiunilor Unite este necesar să amintim importanța cooperării internaționale pentru pace și stabilitate într-o lume stratificată și generatoare de conflicte“, deputatul Ciprian-Constantin Șerban transmite un mesaj de celebrare a Zilei Națiunilor Unite. ”Astăzi, 24 octombrie celebrăm Ziua Națiunilor Unite, ce a fost declarată încă din anul 1947 drept ziua de aniversare a Cartei Națiunilor Unite. Scopul acestei zile este acela de a informa popoarele din întreaga lume cu privire la obiectivele și realizările Organizației Națiunilor Unite. Cu 193 de state membre, ONU militează și susține pacea mondială și respectarea drepturilor fundamentale ale omului pe mapamond. Această organizație are un rol extrem de important în contextul păstrării păcii în diferite regiuni ale lumii, dar principalul motiv pentru crearea Organizaţiei Națiunilor Unite a fost respectarea drepturilor omului. Atrocitățile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au tras un semnal de alarmă și au arătat necesitatea creării unui organism internațional, care să prevină repetarea istoriei nefaste. În cadrul ONU există și structuri care veghează pentru implementarea statutului femeii, pentru educație și cercetare, sau pentru problemele particulare ale indigenilor”, a arătat Șerban.

Deputatul a amintit că ”România a fost admisă în ONU în decembrie 1955, astăzi ocupând locul 70 în ceea ce privește numărul de trupe participante la operațiunile organizației, cu scopul de a menține pacea în lume. Țara noastră are din 2007 și o altă calitate în cadrul organizației, și anume, aceea de țară cu rol în asistența pentru dezvoltare. La 8 septembrie 2000, la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, s-a semnat și adoptat Declarația Mileniului cu scopul de a redefini obiectivele de dezvoltare ale ONU. Adoptată în cadrul unui summit, această cartă a fost semnată de 191 de state printre care și țara noastră. Importanța acestui acord constă și în faptul că este unicul document care a fost semnat în unanimitate de un număr impresionant de state din întreaga lume. De Ziua Națiunilor Unite este important să amintim câteva obiective pe care statele membre ale ONU trebuie să le ducă la îndeplinire: reducerea sărăciei severe; realizarea accesului universal la educația primară; promovarea egalității între sexe și afirmarea femeilor; reducerea mortalității infantile; îmbunătățirea sănătății materne; combaterea HIV/SIDA, malariei și a altor boli; asigurarea sustenabilității mediului; crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare”.

”Astăzi, de Ziua Națiunilor Unite, să nu uităm cât de importantă este existența unui astfel de organism internațional pentru cooperarea internațională și pentru atingerea de țeluri atât de necesare în zilele noastre precum pacea, bunăstarea și egalitatea, într-o lume globalizată și generatoare de conflicte. Țara noastră, prin prezenţa sa în diferite structuri ale ONU, participă la misiunea acestei organizații mondiale prin operaţiuni de menţinere a păcii. În plus, România și-a arătat și își va arăta întotdeauna disponibilitatea de a-și aduce aportul la elaborarea de strategii pentru o pace globală și pentru menţinerea stabilităţii internaţionale”, a conchis Șerban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.