Acasă Social Concurs naţional: „MESAJUL MEU ANTIDROG”

Concurs naţional: „MESAJUL MEU ANTIDROG”

DISTRIBUIȚI

147969 – 03102018 – Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog teritoriale, implementează, în anul școlar 2018-2019, ediţia a XVI–a a concursului „Mesajul meu antidrog”. 

„Mesajul meu antidrog” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal din toate judeţele ţării şi din Bucureşti şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea ANA.

Având ca obiectiv specific dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos şi orientării adolescenţilor către activităţi culturale, artistice şi sportive, fără tutun, alcool şi droguri, proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.

Parteneri în acest proiect, alături de ANA, sunt Ministerul Educaţiei Naţionale, prin inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, direcţiile judeţene de tineret şi sport, organizaţii neguvernamentale şi autorităţi locale.

Secţiunile ediţiei a XVI-a sunt: film scurt metraj, spot-video, eseu literar, arte vizuale (pictură, grafică, fotografie) şi sport, iar criteriile de evaluare a lucrărilor vor urmări încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.

Din fiecare judeţ/sector au fost selecţionate 10 şcoli (atât din mediul urban, cât şi rural) cu învăţământ gimnazial şi 5 licee (atât din mediul urban, cât şi rural) ce totalizează, la nivel naţional, aproximativ 70.500 de elevi, care vor fi implicaţi pe tot parcursul anului şcolar 2018-2019 în activităţi artistice şi sportive, ca alternativă la consumul de substanţe interzise.

Beneficiarii indirecţi vor fi cadrele didactice, familiile elevilor participanţi, prietenii şi societatea în general.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.