Acasă Social Administratie Consilierii USR, PMP și PNL au respins măsura de decontare a combustibilului...

Consilierii USR, PMP și PNL au respins măsura de decontare a combustibilului în valoare de 500 de lei lunar, pentru aplicarea voluntară a sistemului car-sharing

DISTRIBUIȚI

 148169 – 19102018 – Proiectul de hotărâre privind Programul de stimulare a mobilității și de descongestionare a traficului a fost respins ieri în ședința CGMB cu 27 de voturi pentru (PSD+ALDE), 2 abțineri și 24 de voturi împotrivă (USR, PMP și PNL).

Programul propus de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, prevedea ”soluții pentru a reduce numărul de autovehicule din trafic, cum are fi asocierea voluntară a celor care vin zilnic în București, din localitățile limitrofe, pentru folosirea în comun a mașinilor de către cei care au rute comune în deplasările frecvente, în schimbul unui decont al combustibilului în valoare de 500 de lei pe lună. Din studiile de trafic, rezultă că aceste măsuri pot da rezultate vizibile. Potrivit statisticilor, peste 80% dintre mașinile care vin spre capitală dimineața și care pleacă seara spre localitățile limitrofe sunt ocupate de o singură persoană, cea de la volan, maxim două”.

Gabriela Firea: “Vreau să le mulțumesc colegilor consilieri generali din grupul PSD și ALDE pentru votul de astăzi (n.r.. ieri), pentru ca au demonstrat încă o dată că nu au uitat care le este misiunea, aceea de a vota exclusiv in beneficiul bucurestenilor, si nu la comanda politica. Proiectul este unul benefic pentru Capitală și pentru zona limitrofă, pentru ca prin implementarea lui se vor reduce semnificativ traficul si poluarea. S-a văzut că noi am avut bunăvoința și am explicat proiectul pe larg, punct cu punct, deci colegii de la PNL, USR și PMP nu pot spune că nu au fost lămuriți, cu toate acestea au ales să voteze politic, pentru că, mai nou, tema lor politică este de a vota împotriva bucureștenilor. Eu cred că astăzi toți bucureștenii au văzut care este realitatea, cine votează pentru bucureșteni și cine votează pentru interese politice și financiare. Le mulțumesc încă o dată celor care au fost serioși și iubitori de București și bucureșteni, si au votat pentru, si va garantez ca voi reveni cu acest proiect in luna noiembrie.”

Programul prevedea decontarea combustibilului în valoare de 500 de lei lunar pentru navetiștii care folosesc în comun o singură mașină pentru deplasarea în București, decontarea combustibilului în valoare de 500 de lei lunar pentru părinții care folosesc o singură mașină pentru a transporta la / de la școală mai mulți copii, înființarea unui sistem municipal de car-sharing, dotat cu autovehicule hybrid, înființarea unui sistem municipal de bike-sharing, dotat cu biciclete electrice, care să poată fi folosite pentru deplasările zilnice și înființarea unui serviciu municipal de transport al elevilor din ciclul primar și gimnazial cu microbuze.

Dacă propunerea ar fi trecut de votul consilierilor generali Firea, în calitate de președinte al PSD Ilfov, ar fi plusat la capitolul imagine la nivelul județului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.