Acasă Externe A XI-a ediție a Forumului ONG-urilor de la Marea Neagră

A XI-a ediție a Forumului ONG-urilor de la Marea Neagră

DISTRIBUIȚI

148484 – 13112018 – Cea de-a XI-a ediție a Forumului ONG-urilor de la Marea Neagră, cu tema ”Construirea unei societăți civile mai reziliente în regiunea Mării Negre”, are loc în perioada 12-14 noiembrie 2018, la Bruxelles. Evenimentul este organizat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare – FOND în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României și cu sprijinul Comisiei Europene.

Călin Stoica, reprezentantul permanent al României în Comitetul Politic și de Securitate al Uniunii Europene, a participat la deschiderea evenimentului din partea MAE, alături de reprezentanţi ai SEAE, ai Comisiei Europene și ai OCEMN. În intervenția sa, reprezentantul României a exprimat aprecierea pentru rolul unic pe care l-a jucat Forumul, în ultimii unsprezece ani, în consolidarea cooperării dintre reprezentanții societății civile din regiunea Mării Negre. A precizat că acest format s-a dovedit a fi atât o poveste de succes pentru cooperarea la nivelul actorilor non-guvernamentali din zona Mării Negre, cât și o sursă de inspirație în regiune şi dincolo de aceasta.

Oficialul român a amintit că una dintre prioritățile Președinției române a Consiliului UE este revitalizarea cooperării regionale la Marea Neagră, prin creşterea implicării UE în iniţiativele regionale, pe plan sectorial, dar şi politic şi financiar. Astfel, în calitate de viitoare Președinție, România va contribui la identificarea, de către statele litorale, a unor domenii de cooperare prioritare pentru dezvoltarea regiunii și la agrearea unor proiecte concrete în aceste arii. În acest context, România va depune toate eforturile pentru a facilita adoptarea, de către statele litorale, a unei Agende Maritime Comune pentru Marea Neagră și a unei Agende strategice în domeniile cercetării și inovării.

Totodată, Reprezentantul Permanent al României în Comitetul Politic și de Securitate al Uniunii Europene a subliniat că, în calitate de voce a societății civile, Forumul ONG-urilor de la Marea Neagră poate juca un rol semnificativ în conturarea unei viziuni larg împărtăşite privind dezvoltarea regiunii, la nivelul acesteia dar şi în abordările promovate de instituţiile europene. A exprimat încrederea în capacitatea Forumului de a dinamiza pe mai departe proiecte concrete, cu beneficii pentru cetăţenii şi comunităţile din regiunea Mării Negre.

Forumul ONG-urilor de la Marea Neagră a fost lansat în 2008 cu sprijinul MAE român, prin fondurile asistenţei oficiale pentru dezvoltare, şi al Black Sea Trust. Începând cu 2013, Comisia Europeană a devenit partener al MAE român în finanţarea iniţiativei. Primele ediţii au avut loc la Bucureşti şi Constanţa. Din 2014, Forumul ONG-urilor la Marea Neagră este organizat, prin rotaţie, în alte state din regiunea Mării Negre. În 2018, Forumul îşi desfăşoară lucrările, în premieră, la Bruxelles.

Forumul a fost gândit de la prima ediţie ca proiect anual de implementare a principiilor Sinergiei Mării Negre, comunicarea Comisiei Europene din 2007 care ghidează abordarea regională a UE. Rolul Forumului a fost, de la început, cel al creării unui spațiu pentru dezbatere, împărtășire de expertiză și facilitare a comunicării și cooperării între reprezentanții societății civile, ai guvernelor, organizațiilor internaționale și ai donatorilor activi în regiunea Mării Negre. De-a lungul timpului, Forumul a oferit ocazia participanților să facă schimb de bune practici și să demareze proiecte comune în domenii precum democrație și drepturile omului, dezvoltare locală, drepturile copilului, protecția mediului, participare civică etc.

Până în prezent, Forumul ONG-urilor de la Marea Neagră a reunit, în ediţiile sale şi prin reţelele create, peste 900 participanți din 11 țări: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Rusia, Turcia și Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.