Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov AJOFM Ilfov organizează Bursa Locurilor de Muncă pentru persoanele cu dizabilități 

AJOFM Ilfov organizează Bursa Locurilor de Muncă pentru persoanele cu dizabilități 

DISTRIBUIȚI
cof

148608 – 21112018 – Sub egida ”Pot ce poți și tu, angajează-mă!”, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă marchează “Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități” prin organizarea la nivel național a unor evenimente care să asigure atât dialogul dintre factorii care pot contribui la ocuparea forței de muncă din rândul persoanelor cu dizabilități, cât și activități specifice bursei locurilor de muncă.

Acțiunile care se vor desfășura în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, direcțiile generale de asistență social și protecția copilului și organizații neguvernamentale ale persoanelor cu dizabilități își propun să asigure un dialog constructiv pentru integrarea socio-porfesională a persoanelor cu dizabilități.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov organizează ȋn data de 3 decembrie 2018, ȋncepând cu orele 9.00, Bursa Locurilor de Muncă pentru persoanele cu dizabilitati. Evenimentul se va desfăşura la sediul central al AJOFM Ilfov din strada Ruginoasa nr.38, Sectorul 4, Bucureşti.

Potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale. Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. În caz contrar, acestea plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.

Cu eforturi minime, angajatorii pot deveni partenerii noștri prin încadrarea persoanelor cu dizabilități. Reamintim faptul că, potrivit Legii nr. 76/2002 privind asigurările pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, ANOFM acordă subvenții, pe o perioadă de 12 luni, angajatorilor care încadrează persoane cu handicap pe perioadă nedeterminată, cu condiția menținerii în activitate cel puțin 18 luni de la data angajării. Subvenția lunară este de 2.250 de lei și se acordă proporțional cu timpul lucrat.

Agenții economici care doresc să participe la această acțiune organizată la nivel național se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora au sediul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.