Acasă Politic Foaie de parcurs privind relansarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, adoptată...

Foaie de parcurs privind relansarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, adoptată în cadrul Forumului Naţional SUERD

DISTRIBUIȚI

  148409 – 07112018 – Forumul Naţional al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, şi-a încheiat lucrările marţi, 6 noiembrie 2018, la Palatul Parlamentului.

Concluziile reuniunii au fost prezentate de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, în calitate de președinte executiv al Forumului Naţional SUERD. În alocuţiunea sa, oficialul a subliniat rezultatele concrete ale forumului, respectiv Foaia de parcurs pentru relansarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării și asigurarea sinergiei cu alte strategii macroregionale ale Uniunii Europene în contextul noii politici de coeziune, care a fost adoptată de către participanţi cu prilejul evenimentului.

Prin activitățile realizate în timpul mandatului Preşedinţiei Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, pe care România îl exercită între 1 noiembrie 2018 şi 31 octombrie 2019, cu sprijinul instituțiilor care coordonează ariile prioritare ale macrostrategiei, se urmărește obținerea următoarelor rezultate: consolidarea mecanismelor capabile să răspundă în mod punctual nevoilor specifice la nivelul macroregiunilor europene, printr-o abordare integrată și pe termen lung a unor strategii dedicate acestora; optimizarea modului de realizare a acțiunilor relevante și crearea de noi posibilități de încurajare și de promovare a proiectelor care conțin o componentă SUERD în România; promovarea pe agenda europeană a valorii adăugate a cooperării regionale și a dezvoltării coeziunii teritoriale, economice și sociale, respectiv identificarea beneficiilor pe care implementarea SUERD le poate aduce României; promovarea beneficiilor SUERD la nivel național și a întregii regiuni prin intermediul unor evenimente și acțiuni conexe organizate pe plan intern şi extern; creșterea vizibilității României la nivel european prin intermediul SUERD, printr-o strânsă colaborare a actorilor guvernamentali cu partenerii sociali și cu exponenții mediului academic; promovarea unei platforme dedicate macroregiunii Dunării în vederea realizării de noi proiecte la nivelul SUERD după modelul ”EuroAcces”, respectiv optimizarea colaborării între reprezentanții mediului academic și asociativ și administrația publică din România cu atribuții în implementarea noii guvernanțe SUERD prin promovarea unei platforme de comunicare SUERD la nivel național, inclusiv printr-o mai bună  utilizare a platformei ”PICSUERD”.

”Relansarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării este obiectivul major pe care România și l-a propus pe durata exercitării acestui mandat, iar concluziile Forumului Naţional SUERD reprezintă un prim pas în cadrul procesului de reflecţie privind realizarea unei platforme de cooperare consolidate care să contribuie la realizarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale a statelor din regiune. Contăm în continuare pe implicarea instituțiilor și autorităților publice, centrale și locale cu responsabilități în implementarea obiectivelor ariilor prioritare, precum şi a mediului academic, patronal, sindical şi asociativ, în vederea obţinerii de rezultate palpabile pe plan naţional, regional şi european, în beneficiul cetățenilor”, a declarat Negrescu.

Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) este una din cele patru strategii macroregionale ale Uniunii Europene, inițiată și promovată cu succes de către România și Austria și andosată de Consiliul European în anul 2011. SUERD reprezintă o platformă de cooperare a statelor din bazinul Dunării destinată dezvoltării economice și sociale a macro-regiunii dunărene şi un cadru de articulare între obiectivele prioritare de dezvoltare națională și cele ale Strategiei ”Europa 2020” pentru o creștere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, asumată de către statele membre ale Uniunii Europene.

La Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării participă paisprezece state: nouă state membre ale Uniunii Europene (Austria, România, Bulgaria, Cehia, Croația, Germania – ca stat federal și prin landurile Baden-Württemberg și Bavaria, Slovacia, Slovenia, Ungaria) și cinci state terțe (Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Serbia, Republica Moldova și Ucraina). Strategia are patru mari obiective, respectiv: interconectarea regiunii Dunării, protejarea mediului ambiant în regiunea Dunării, creșterea prosperității în regiunea Dunării și consolidarea regiunii Dunării, fiind structurată pe 11 arii prioritare.

România coordonează trei arii prioritare (număr maxim permis statelor membre): navigația pe căile navigabile interioare (prin Ministerul Transporturilor, împreună cu Austria), promovarea culturii, turismului și a contactelor directe dintre oameni (prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice, Ministerul Culturii şi Identității Naționale, Ministerul Turismului, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și Departamentul pentru Relații Interetnice, împreună cu Bulgaria) și gestionarea riscurilor de mediu (prin Ministerul Apelor și Pădurilor, împreună cu Ungaria).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.