Acasă Politic MAE anunță agrearea Acordului Brexit și aprobarea Declarației politice privind cadrul relațiilor...

MAE anunță agrearea Acordului Brexit și aprobarea Declarației politice privind cadrul relațiilor viitoare UE-UK

DISTRIBUIȚI

 148651 – 26112018 – Cu referire la reuniunea specială a Consiliului European (articolul 50), desfășurată în cursul zilei de duminică, la Bruxelles, Ministerul Afacerilor Externe anunță agrearea Acordului de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord din UE și aprobarea Declarației politice privind cadrul relațiilor viitoare UE-UK. Acordul andosat oferă un fundament juridic solid retragerii Marii Britanii din UE, se arată într-un comunicat de presă.

”Andosarea acordului reprezintă o etapă cheie în procesul de finalizare a retragerii Marii Britanii din UE. În perioada următoare, Acordul de retragere va urma procedurile de ratificare la nivelul Uniunii Europene și al Marii Britanii, unde este esențială aprobarea de către Parlamentul britanic. Retragerea Marii Britanii din UE, eveniment nedorit de către statele membre, va avea un caracter ordonat asigurat de către Acordul de retragere. Acesta stabilește un cadru legal care conferă claritate și certitudine juridică cetățenilor și mediului de afaceri din UE 27 și din UK. Obiectivele urmărite de România pe parcursul procesului de negociere au fost atinse, în principal cele care vizează protejarea drepturilor cetățenilor români stabiliți în UK. Acordul prevede că cetățenii UE27 din Regatul Unit și cetățenii britanici din UE27 care sunt beneficiari ai acestuia (inclusiv cei care se stabilesc în UE27/UK în perioada de tranziție) se vor bucura de o serie de drepturi. Acestea includ drepturile de ședere în UK ale cetățenilor UE și ale membrilor familiilor a acestora, precum și aspecte vizând coordonarea sistemelor de securitate socială, calificări profesionale, îngrijiri medicale. În ceea ce privește Declarația politică, aceasta cadrează principiile pentru un parteneriat viitor ambițios și cuprinzător și stabilește domeniile cooperării viitoare dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit. Din perspectiva României, menținerea unei viitoare relații cât mai apropiate de cooperare cu Regatul Unit este un factor important în contextul european actual”, sustine MAE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.