Acasă Social 121 de incendii de 1 decembrie

121 de incendii de 1 decembrie

Mai puțină prevenție în parcurile din Capitală

205
DISTRIBUIȚI

148743 – 03122018 –  În perioada 30 noiembrie – 2 decembrie a.c., peste 5.000 de pompieri au asigurat, zilnic, misiuni specifice de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. La nivel, numărul intervențiilor se situează în media specifică acestei perioade.

În cele trei zile, potrivit IGSU, în toată țara, s-au înregistrat 2.980 intervenţii, dintre care 302 pentru stingerea incendiilor, 2.387 cazuri SMURD (2.363 pentru acordarea primului ajutor medical și 24 misiuni de descarcerare) şi 291 pentru protecția comunităților.

Cele mai multe incendii s-au produs sâmbătă, 1 decembrie, fiind înregistrate 121 de evenimente care au presupus intervenția echipajelor de stingere. Principalele cauze de producere a incendiilor au fost coșurile de fum necurățate sau defecte, precum și instalațiile electrice cu improvizații sau cu defecțiuni.

În continuare, echipajele de intervenție IGSU rămân mobilizate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat.

Totuși, echipajele IGSU nu au răspuns prompt tuturor sesizărilor întemeiate. De exemplu, în Sectorul 5 al Capitalei, niciun echipaj de intervenție nu a răspuns unei solicitări referitoare la blocarea ilegală a singurei alei de acces în Parcul Sebastian pe unde s-ar putea interveni în caz de pericol, acolo unde a fost montată o scenă mare de spectacol pentru a marca Ziua Națională a României (vezi foto). În mijlocul acestui parc, situat între blocuri de locuințe, există căsuțe din lemn unde se vând produse alimentare la grătar și unde poate izbucni oricând un incendiu. – FOTO: Nelu Trocan

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.