Acasă Politic Guvernul vrea ”taxa pe lăcomie”. Cine pierde, cine câștigă?

Guvernul vrea ”taxa pe lăcomie”. Cine pierde, cine câștigă?

200
DISTRIBUIȚI

148945 – 19122018 –  Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a prezentat în cursul serii de marți un document care prezintă toate modificările importante privind taxele și impozitele pentru 2019. Guvernul va introduce „taxa pe lăcomie” care vizează băncile. ”Un proiect de ordonanţă de urgenţă le cuprinde pe toate. Aceasta va fi adoptată până la finalul anului acesta. În primul rând sunt o serie de instrumente financiare. Primul dintre dintre instrumente este fondul de dezvoltare şi investiţii, de 10 miliarde de euro. Nicio autoritate locală nu poate avea mai mult de două componente în acelaşi timp. Acest instrument se aplică şi universităţilor, care îşi pot face investiţiile. Un alt instrument este cel legat de finanţare a contractelor de parteneriat public-privat. Din acest fond se vor face finanţările către instituţiile publice care intră în aceste proiecte. Un alt instrument este cel referitor la staţiunile balneare. Alocarea bugetară va fi de aproximativ 310 milioane de lei. Un alt program important este Growth. Un alt subiect ar fi cel legat de ce s-a discutat, referitor la asigurarea pensiilor şi salariilor. La partea de pensii, prevederile din OUG: de la 1 septembrie punctul de pensie se majorează cu 15%, suma va fi 1.265 lei”, a declarat Eugen Teodorovici.

Ținta de deficit bugetar pentru 2019 rămâne la 3%, potrivit informaţiilor oferite de ministrul Teodorovici.

Despre ”taxa pe lăcomie”

Așadar, Teodorovici a spus ca, printr-o ordonanta de urgenta, Guvernul doreste sa le impuna bancilor o ”taxa pe lacomie”, daca nivelul ROBOR la 3 luni si la 6 luni aplicat creditelor este de peste 1,5%.

Mai exact, daca nivelul ROBOR la 3 si 6 luni este de 1,5%-1,7%, atunci bancile vor avea o taxa de 0,2% din active, iar pentru un ROBOR de peste 1,71 – 2,5% vor achita o taxa de 0,4% din active.

La un ROBOR la 3 si 6 luni de 2,51 – 3,%, taxa pe lacomie va fi de 0,6% din active, iar la 3,01 – 3,5%, aceasta taxa va fi de 0,9%.

Aceasta masura va fi inclusa intr-un proiect de ordonanta de guvern, care se va aplica de la inceputul anului viitor.

Guvernul mizeaza ca va obtine suplimentar 3,6 miliarde lei, anul viitor, din aceasta sursa. In prezent, Robor la 3 luni se situeaza la 3,04%, in timp ce Robor la 6 luni se afla la nivelul de 3,34%. Media din ultimele 3 luni ale valorilor ROBOR 3 si 6 luni este de 3,18%, respectiv 3,42%.

ROBOR reprezinta rata medie a dobanzii la care bancile romanesti se imprumuta intre ele in lei. Indicele se stabileste zilnic ca medie aritmetica a cotatiilor practicate de 10 banci selectate de BNR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.