Acasă Politic Întrevedere Viorica Dăncilă – Ivan Brajović

Întrevedere Viorica Dăncilă – Ivan Brajović

DISTRIBUIȚI

  148848 – 11122018 –  La 11 decembrie 2018, prim-ministrul Guvernului României, Viorica Dăncilă, l-a primit pe președintele Parlamentului din Muntenegru, Ivan Brajović, aflat în vizită oficială la București.

            În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au remarcat că vizita președintelui Parlamentului muntenegrean la București constituie un bun prilej pentru dezvoltarea dialogului purtat cu ocazia vizitei prim-ministrului român la Podgorița (25 – 26 iulie 2018) și au exprimat satisfacția pentru nivelul foarte bun al relației bilaterale.

            Convorbirile au permis analizarea oportunităților de dezvoltare a cooperării bilaterale, în special în plan economic și a fost subliniat rolul important al diplomației parlamentare în dezvoltarea cooperării bilaterale. Au fost trecute în revistă instrumentele de dezvoltare a cooperării sectoriale în domenii precum energie, turism, cultură și educație.

            În ceea ce privește parcursul european al Muntenegrului, premierul român a reconfirmat că, pe perioada mandatului de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, de la 1 ianuarie 2019, România va acționa pentru avansarea negocierilor de aderare a Muntenegrului la UE, în baza meritelor proprii și îndeplinirii criteriilor de aderare.

            Premierul român a subliniat din nou, cu acest prilej, importanța majoră a opțiunii strategice clare a Muntenegrului, reconfirmată prin aderarea la NATO în iunie 2017, și a remarcat că apartenența la Alianță a deschis calea către un proces consistent de reformă, benefic inclusiv pentru succesul negocierilor de aderare la UE, aflate deja într-o etapă avansată. De asemenea, a fost reconfirmată influența benefică a politicii ușilor deschise a NATO asupra proceselor de reformă derulate de statele din Balcanii de Vest și asupra cooperării regionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.