Acasă Externe Agenda Europeana Campania Not in My Parliament

Campania Not in My Parliament

327
DISTRIBUIȚI

 149195 – 23012019 – Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului  Europei, Liliane Maury Pasquier, a lansat la 23 noiembrie 2018, în contextul reuniunii Comisiei Permanente a APCE de la Helsinki, Campania Not in My Parliament, o inițativă care vizează combaterea sexismului, hărțuirii și violenței împotriva femeilor în parlamentele naționale și care se bazează pe rezultatele unui studiu regional comun pe această temă derulat sub egida Uniunii Interparlamentare (UIP) și APCE.
Cu ocazia participării la prima parte a Sesiunii ordinare a APCE (Strasbourg, 21-25 ianuarie 2019) și în susținerea Campaniei Not in My Parliament, deputatul Răzvan Cuc, președintele delegației Parlamentului României la APCE, și senatorul Titus Corlățean, membru al delegației, au semnat moțiunea pentru rezoluție depusă de parlamentarul islandez Thohildur Sunna Ævarsdottir (Islanda, Grupul Socialiștilor,  Democraților și Verzilor). Documentul își propune să evalueze acțiunile pe care parlamentele naționale europene le vor întreprinde în vederea transmiterii unui mesaj neechivoc la nivel social, care să ateste toleranță zero în fața oricărei intimidări, comportament sexist, hărțuire sau violență bazată pe gen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.