Acasă Politic Prima impresie

Prima impresie

DISTRIBUIȚI

  149054 – 09012019 – La 12 ani de la intrarea în UE, România a stat pentru prima dată în fotoliul de președinte al Consiliului Uniunii Europene. George Ciamba, ministrul delegat pentru afaceri europene, a prezentat prioritățile Președinției române și programul de lucru asupra bugetului UE, iar teme precum Brexit sau alocațiile din Austria nu au fost ocolite, măcar în declarațiile de presă.

Este prematur să spunem că România a făcut o figură frumoasă în primele zile în care deține Președinția, pentru prima dată de la aderarea la UE, dar guvernanții români nu se bucură de atenția sporită pe care o primesc în aceste zile. Ministrul de externe Teodor Meleșcanu a încercat să justifice la BBC intenția Guvernului de a adopta un act privind amnistia, dar jurnalista care îi lua interviul i-a spus în față că este doar o încercare de a salva politicienii corupți.

Dar, legat de corupție, scaunul de șef la DNA pare tot mai fierbinte. Procurorii anti-corupție au un nou șef interimar, după ce precedentul interimat nu a mai fost prelungit, iar Anca Jurma și-a explicat motivele. În acest timp, fosta șefă (plină) a DNA, Laura Codruța Kovesi, atacă la CEDO maniera în care a fost revocată, iar disputele dintre președintele Klaus Iohannis și ministrul justiției Tudorel Toader, pe tema șefilor din justiție, continuă.

E clar că nu ai cum să te plictisești în România, nici măcar în zilele calme ale începutului de an. – sursa: EurActiv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.