Acasă Externe Agenda Europeana România și Croația, fără eficiență energetică a clădirilor

România și Croația, fără eficiență energetică a clădirilor

DISTRIBUIȚI

149220 – 25012019 –    Comisia a decis să deschidă procedurile UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva României și Croației, întrucât niciunul dintre aceste state membre nu a prezentat rapoarte privind progresele înregistrate în ceea ce privește atingerea nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, ale cerințelor minime de performanță energetică a clădirilor și a elementelor acestora. În plus, Comisia Europeană a decis să trimită Cehia și Slovenia în fața Curții de Justiție a UE pentru nerespectarea Directivei privind performanța energetică a clădirilor.

În temeiul acestei directive, statele membre trebuie să stabilească și să aplice cerințe minime de performanță energetică pentru toate clădirile, să asigure certificarea performanței energetice a clădirilor și să solicite inspecția periodică a sistemelor de încălzire și de aer condiționat. De asemenea, directiva impune statelor membre să se asigure că, până în 2021, toate clădirile noi vor fi clădiri așa-numite ”cu consum de energie aproape zero”. Directiva impune, de asemenea, statelor membre să se asigure că în anumite clădiri vizitate frecvent de public sunt afișate certificate de performanță energetică. Această normă ar trebui să sensibilizeze publicul cu privire la importanța consumului eficient de energie și să ofere stimulente pentru renovări. Comisia a atras atenția autorităților naționale asupra transpunerii incorecte a acestei cerințe în 2015 și a trimis scrisori oficiale ambelor state membre în cursul anilor 2017 și 2018. Cu toate acestea, până în prezent, legislația statelor membre cu privire la acest aspect nu a fost adusă în conformitate cu directiva. Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați textul integral al comunicatului de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.