Acasă Politic Angel Tîlvăr: Georgia trebuie ajutată să îndeplinească toate criteriile pentru aderarea la...

Angel Tîlvăr: Georgia trebuie ajutată să îndeplinească toate criteriile pentru aderarea la UE

155
DISTRIBUIȚI
foto:facebook.com

149440 – 14022019 –       Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaților, Angel Tîlvăr, a avut miercuri, 13 februarie 2019, la Palatul Parlamentului, o întrevedere cu delegația parlamentară georgiană, condusă de Sofio Katsarava, președintele Comitetului pentru Relații Externe a Parlamentului Georgiei. La întâlnire au mai fost prezenți ambasadorul Georgiei în România şi membri ai Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor.

În cadrul întrevederii, Angel Tîlvăr a împărtășit oficialilor georgieni din experiența elaborării priorităților Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, proces în cadrul căruia “a existat o viziune asemănătoare între toate partidele politice, iar anul trecut, la nivelul întregii țări, s-a desfășurat o amplă campanie de consultări cetățenești, cu o largă participare, ceea ce a demonstrat că românii sprijină proiectul european. Parlamentele naționale trebuie să-şi îndeplinească misiunea, îmbunătățind dialogul cu cetățenii, sporind încrederea acestora în beneficiul adus de calitatea de stat membru UE.”

În completarea oficialului român, Sofio Katsarava a accentuat că modul de abordare a mandatului președinției Consiliului UE de către România, ca mediator onest, transparent și obiectiv, în beneficiul tuturor cetățenilor europeni, este încă o confirmare a faptului că România și Georgia împărtășesc valori comune, 70% dintre georgieni exprimându-și orientarea pro-europeană, convinși de beneficiul perspectivei integrării în UE.

Totodată, doamna Katsarava a exprimat mulţumiri pentru susţinerea continuă de către țara noastră, a aspiraţiilor de integrare europeană şi euro-atlantică ale Georgiei.

“Dorim să intensificăm dialogul interparlamentar și să utilizăm toate instrumentele oferite de calitatea noastră de stat membru al Uniunii Europene, pentru a ajuta Georgia să îndeplinească toate criteriile care să-i permită dobândirea calității de membru al UE. Parteneriatul Estic și Politica de Vecinătate se află în atenția noastră, în timpul exercitării Președinției României la Consiliul UE” a afirmat Tîlvăr.

Cei doi oficiali au dezbătut teme de interes cu privire la relațiile Georgiei cu UE și NATO, precum și la stadiul relațiilor bilaterale, consolidarea schimburilor comerciale dintre România şi Georgia, inclusiv valorificarea posibilităţilor de interconectare dintre cele două țâri.

Ambele părți au convenit asupra necesității continuării și diversificării dialogului direct și a schimburilor de experiență, în plan bilateral. În acest context, Angel Tîlvăr a subliniat importanţa valorificării oportunităților oferite de globalizare, în interesul cetățenilor: ”Cu cât știm mai mult despre ceilalți, cu atât ne putem sprijini mai bine. Dialogul intercultural, schimburile educaționale înseamnă o mai bună cunoaștere reciprocă și o promovare a diversității și a particularităților, în contextul unei identități și experiențe europene comune.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.