Acasă Externe Agenda Europeana Deputații europeni elimină comisioanele excesive pentru plăți transfrontaliere din UE în afara...

Deputații europeni elimină comisioanele excesive pentru plăți transfrontaliere din UE în afara zonei euro

Taxe mai mici pentru plăți transfrontaliere în euro în interiorul Uniunii Europene

DISTRIBUIȚI
foto:caleaeuropeana.ro

149453 – 15022019

           Consumatorii protejați împotriva comisioanelor excesive pentru conversii monetare

            Costul total estimat al conversiei monetare comunicat de bănci înaintea efectuării tranzacției

Noile reguli cer băncilor să perceapă comisioane egale pentru plăți transfrontaliere în euro și plăți interne, și să fie transparente în cazul comisioanelor de conversie monetară.

În votul de joi, deputații au votat, cu 532 voturi pentru, 22 împotrivă și 55 abțineri, reguli noi menite să pună capăt discriminării suferite de utilizatorii de servicii de plăți din UE dar care nu aparțin zonei euro. În timp ce consumatorii din zona euro beneficiază de „spațiul unic de plăți în euro” (SEPA), cei care se află în afara acesteia continuă să plătească comisioane mai mari pentru plățile transfrontaliere în euro.

În decurs de un an, comisioanele pentru plăti transfrontaliere în euro din Uniunea Europeană trebuie să fie similare celor aplicate plăților interne făcute în moneda locală oficială. Mai mult, statele membre vor avea libertatea de a impune băncilor reguli de aplicare a acelorași comisioane pentru plăți transfrontaliere și interne în altă monedă decât euro.

Noile măsuri vor proteja de asemenea consumatorii împotriva tarifelor arbitrare asociate conversiei monetare. La fiecare tranzacție, aceștia vor fi informați asupra sumei de plată atât în moneda locală, cât și în moneda utilizată de contul lor. Pentru mai multă transparență, comisioanele asociate conversiei monetare vor fi redate de manieră uniformă pentru plățile la punctul de vânzare sau bancomate (pe baza ratei de referință aplicate de Banca Centrală Europeană, la care se adaugă comisioanele suplimentare fixate de fiecare bancă).

Consumatorii vor primi o atenționare, prin intermediul mesajelor scrise, a email-ului sau prin aplicații de mobil sau web banking, asupra comisioanelor aplicate conversiei monetare. Aceste servicii de informare trebuie oferite cu titlu gratuit.

Băncile vor trebui de asemenea să dezvăluie costul total estimat al conversiei monetare în cazul transferurilor bancare înainte ca plata să fie efectuată.

Raportorul Eva Maydell (EPP, Bulgaria): ”150 de milioane de cetățeni europeni și 6 milioane de agenți economici ce locuiesc și își desfășoară activitatea în țări din afara zonei euro plătesc comisioane mult mai mari pentru transferurile în euro către omologii lor din zona euro. Acest lucru nu se va mai întâmpla și toți europenii vor plăti comisioane semnificativ mai mici, făcând astfel economii de 1 miliard de euro anual. Aceasta este a doua mică revoluție europeană după eliminarea taxelor de roaming. Este un pas înainte imens înspre finalizarea pieței comune a plăților, punându-i pe agenții comerciali din zona euro și din afara acesteia pe picior de egalitate. Am demonstrat încă odată că UE poate rezolva rapid și eficient probleme reale de zi cu zi ale cetățenilor săi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.