Acasă Anchete Justitie Managerul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Buftea și fostul șef al Spitalului Județean Ilfov,...

Managerul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Buftea și fostul șef al Spitalului Județean Ilfov, incompatibili 

DISTRIBUIȚI

 149327 – 04022019 – Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a două persoane cu funcție de conducere din sistemul medical, după cum urmează:

Rudeanu Florentina Mirela, Manager al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Buftea, Județul Ilfov și Consilier Local în cadrul Consiliului Local Buftea, Județul Ilfov, în perioada 17 martie 2011 – 17 iunie 2017 a deținut și exercitat simultan funcția de manager al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie și calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local Buftea, Județul Ilfov, încălcând astfel dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 95/2006.

Fărcășanu (fostă Ene) Delia Patricia, fost Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, a semnat în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgență Ilfov contractul individual de muncă din data de 3 mai 2017, prin care s-a numit pe sine șef secție Clinică ORL din cadrul aceluiași spital, încălcând astfel dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 95/2006.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Delia Patricia Fărcășanu (fostă Ene) nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Potrivit ANI, persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale: Art. 178, alin. (1), lit. a) și c) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia: „Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu a) exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică, cu respectarea prevederilor lit. b) şi alin. (6); […] c) alte situaţii decât cele prevăzute la lit. a) şi b) în care managerul sau soţul/soţia, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager […]”.

”Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.

”Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.