Acasă Externe Agenda Europeana Ofițeri de legătură în materie de imigrație: președinția Consiliului și Parlamentul European...

Ofițeri de legătură în materie de imigrație: președinția Consiliului și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu

DISTRIBUIȚI

  149489 – 19022019 –     UE consolidează cooperarea și coordonarea dintre ofițerii de legătură trimiși în țări terțe de statele membre sau de UE pentru a se ocupa de chestiuni legate de imigrație.

Ieri, reprezentanți ai președinției Consiliului și ai Parlamentului European au ajuns la un acord informal asupra unui regulament menit să îmbunătățească funcționarea rețelei europene de ofițeri de legătură în materie de imigrație. Regulamentul va fi transmis acum reprezentanților permanenți la UE, spre confirmare în numele Consiliului.

            Coordonarea dintre statele membre, în cooperare cu țări terțe, este esențială pentru a se garanta că răspunsul UE la problema migrației este cât mai ferm posibil. Aceste noi norme ne vor permite să valorificăm la maximum activitățile ofițerilor noștri de legătură de pe teren, inclusiv în domenii precum returnările și combaterea introducerii ilegale de migranți, a declarat Carmen Dan, ministrul român al afacerilor interne.

Acordul informal cuprinde următoarele dispoziții:

–         introducerea unui comitet director la nivelul UE pentru a consolida gestionarea rețelei și coordonarea ofițerilor de legătură, menținându-se totodată competența autorităților de trimitere în vederea asigurării eficienței și a unor linii clare de comunicare;

–         un rol mai important pentru ofițerii de legătură în combaterea introducerii ilegale de migranți;

–         ofițerii de legătură vor strânge informații pentru a ajuta țările terțe să preîntâmpine fluxurile de migrație ilegală și pentru a sprijini gestionarea frontierelor externe ale UE;

–         ofițerii de legătură vor ajuta totodată statele membre să faciliteze returnările resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală;

–         vor fi puse la dispoziție fonduri destinate sprijinirii activităților ofițerilor de legătură în materie de imigrație, acestea urmând să fie alocate de comun acord cu comitetul director;

Ofițerii de legătură în materie de imigrație sunt trimiși în țările terțe de statele membre sau de UE pentru a stabili și a menține contacte cu autoritățile țării gazdă cu privire la aspecte legate de migrație (prevenirea și combaterea migrației ilegale, facilitarea returnării, gestionarea migrației legale). În 2004, UE a adoptat un regulament privind crearea unei rețele europene de ofițeri de legătură în materie de imigrație pentru a coordona eforturile ofițerilor dintr-o anumită țară terță sau regiune.

Deși aproape 500 de ofițeri de legătură în materie de imigrație sunt trimiși în prezent de statele membre în peste 100 de țări, există în continuare lacune în materie de coordonare. În plus, rolul ofițerilor de legătură în anumite domenii ar putea fi extins, ca parte a răspunsului cuprinzător al UE la problema migrației. Drept răspuns în acest sens, la 17 mai 2018, Comisia Europeană a prezentat o propunere de regulament de consolidare a rețelei europene de ofițeri de legătură în materie de imigrație.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.