Acasă Externe Agenda Europeana Reprezentanții României au coordonat prima întâlnire din 2019 a Grupului de lucru...

Reprezentanții României au coordonat prima întâlnire din 2019 a Grupului de lucru pentru Agenda 2030

DISTRIBUIȚI

  149426 – 13022019

La Bruxelles a avut loc prima întâlnire din 2019 a Grupului de lucru pentru Agenda 2030 de la nivelul Consiliului UE. Aceasta a fost prezidată de Csilla Lőrincz, șef de birou în cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, care a expus reprezentanților statelor membre programul de lucru, dar și prioritățile pentru următoarele luni.

România are oportunitatea de a coordona prima întâlnire de la publicarea Documentului de reflecție pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă de către Comisia Europeană. Reprezentantul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă are misiunea de a agrega opiniile tuturor statelor membre și de a construi poziția Consiliului UE privind implementarea Agendei 2030. Astfel, liniile generale care vor sta la baza unei Strategii europene vor fi trasate în perioada președinției României.

În cadrul întâlnirilor Grupului de lucru din următoarele luni se va pregăti poziția Uniunii Europene pentru Forumul Politic de Nivel Înalt pentru Dezvoltare Durabilă al ONU. De asemenea, se va lucra la consolidarea relațiilor instituționale cu celelalte grupuri de lucru din cadrul Consiliului UE.

Alături de parteneriate, implicarea tinerilor reprezintă una dintre principalele teme care vor fi promovate la nivel european de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. În acest context, în cadrul primei întâlniri a Grupului de lucru au fost invitați și reprezentanții Forumului European al Tineretului.

Grupul de lucru pentru Agenda 2030 a fost înființat în 2017 cu scopul de a coordona implementarea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă la nivelul Uniunii Europene. În perioada președinției României la Consiliul UE vor mai avea loc alte 7 întâlniri, prezidate de către Csilla Lőrincz, întâlniri care vor duce Europa mai aproape de un viitor sustenabil.

Delegația Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a participat la un eveniment organizat de Observatorul dezvoltării durabile, organism al Comitetului Economic și Social European. În cadrul acestuia, consilierul de stat László Borbély a expus reprezentanților societății civile europene Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030. Printre vorbitori s-au mai regăsit Peter Schmidt, președinte Observatorul dezvoltării durabile, dar și coordonatori ai strategiilor de dezvoltare durabilă din alte state membre UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.