Acasă Politic Rubrica ”Alegeri europarlamentare 2019” a fost activată pe pagina de internet a...

Rubrica ”Alegeri europarlamentare 2019” a fost activată pe pagina de internet a MAE

DISTRIBUIȚI

149585 – 27022019 –    În contextul începerii perioadei electorale aferente organizării și desfășurării alegerilor pentru Parlamentul European din 26 mai 2019, Ministerul Afacerilor Externe a activat astăzi, 26 februarie 2019, rubrica ”Alegeri europarlamentare 2019” (http://www.mae.ro/node/48090).

La această secțiune, cetățenii români care intenționează să voteze la secțiile de votare care vor fi organizate în afara țării pot regăsi informații de interes privind procedura de votare în străinătate, atribuțiile Ministerului Afacerilor Externe, actele normative în vigoare aplicabile la alegerile din 26 mai 2019. Lista secțiilor de votare din străinătate va fi publicată cu cel târziu 30 de zile înaintea datei alegerilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/2007 și Hotărârii de Guvern nr. 81/2019. Această secțiune dedicată alegerilor europarlamentare va fi actualizată constant pentru a veni astfel în sprijinul cetățenilor români.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se află sau călătoresc în străinătate să se informeze din timp asupra procesului de votare și să își verifice din timp documentele de identitate românești, pentru a își putea exercita astfel dreptul de vot în cele mai bune condiții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.