Acasă Economie Cuc vrea capul șefului CFR Călători 

Cuc vrea capul șefului CFR Călători 

DISTRIBUIȚI

149627 – 04032019 –   Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, duminică, la Antena 3 – după ce directorul CFR Călători, Leon Bărbulescu, vorbise cu un jurnalist despre deraierile a două trenuri și spusese că nu au fost evenimente deosebite şi că a fost trezit din somn -, că este convins că cei de la CFR Călători îl vor lăsa pe Bărbulescu să se odihnească în continuare, dar nu pe banii companiei.

”Sunt convins, fără ca eu să am vreo ingerinţă, că cei de la CFR Călători îl vor lăsa pe domnul director general să se odihnească în continuare şi, în cursul zilei de mâine (n.r. luni, 4 martie), o să vreau să am şi eu o discuţie cu reprezentantul Adunării Generale, să vină cu modificarea de urgenţă în ceea ce priveşte managementul de la CFR Călători. Nu mi-a venit să cred că a avut o asemenea reacţie. Noi trebuie să comunicăm şi să spunem tot timpul ce se întâmplă. Dânsul trebuia să vină cu nişte lucruri clarificatoare în legătură cu aceste incidente. Eu sunt convins că trebuie să se odihnească, dar nu pe banii de la CFR Călători”, a declarat Cuc la Antena 3.

Contactat de un reporter al Antenei 3 după ce două trenuri de călători au deraiat la Racoş (judeţul Braşov) şi Săvârşin (judeţul Arad), directorul CFR Călători, Leon Bărbulescu, a afirmat că ”nu au fost evenimente deosebite”, iar călătorii sunt ”în regulă”. ”Chiar dormeam şi efectiv m-aţi trezit din somn”, i-a reproșat jurnalistului.

Consiliul de Administraţie al CFR Călători l-a desemnat pe Leon Bărbulescu în funcţia de director general în 21 martie 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.