Acasă Externe Grecia: Restricții de circulație pentru perioada 22-25.03.2019

Grecia: Restricții de circulație pentru perioada 22-25.03.2019

DISTRIBUIȚI

  149861 – 22032019 –    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că, în perioada 22-25 martie 2019, vor fi instituite restricții de circulație pentru vehiculele cu sarcină de peste 1,5 tone. Poliția elenă anunță, pentru această perioadă, următoarele intervale orare și tronsoanele de restricționare a circulației rutiere:

22 martie, între orele 16:00 și 21:00;
23 martie, între orele  08:00  și 13:00;
24 martie, între orele de la 08:00 și 13:00:

1) Autostrada A8 (Atena-Patra), de la stația de taxare Elefsina până la Punctul de control Rio;

2) Autostrada A1 (Atena-Salonic-Evzones), de la nodul rutier Sf. Ștefan (Krioneri) până la intersecția Bralos, de la nodul ruter Roditsa (Lamia) până la nodul Raha Fthiotida și de la stația de taxare Makrihori până la nodul Leptokaria;

3) Autostrada Salonic-Nea Moudania, de la podul Thermi până la km. 34;

4) Autostrada Schimatari-Chalkida, de la intersecția cu A1 până la podul Chalkida;

5) Autostrada Salonic – Kavala, de la km. 11 până la intersecția Leon cu Amfipoli;

6) Autostrada A5 (Ionia Odos), de la podul ”Charilaos Trikoupis” până la capătul autostrăzii;

7) Autostrada A7(Peloponezul central) pe sensul către Kalamata, de la Corint până la Sparta;

8) Șoseaua  A71 (Lefktro-Sparta de la Lefktro până la Sparta).

25 martie, între orele 15:00 și  21:00:

1) Autostrada A8 (Atena-Patra), pe sensul de mers către Atena, de la Rio până la Elefsina;

2) Autostrada A1 (Atena-Salonic-Evzones), pe sensul de mers către Atena, de la Leptokaria până la Makrihorio, de la Raha Fthiotida, până la nodul rutier Roditsa (Lamia) și de la intersecția Bralos până la Krioneri;

3) Autostrada Nea Moudania – Salonic, de la km 34 până la podul din Thermi;

4) Autostrada A11 (Schimatari-Chalkida), pe sensul de mers către Schimatari, de la podul Chalkidei  până la intersecția cu autostrada A1;

5) Autostrada Kavala-Salonic, de la intersectia Leon Amfipoli până la km. 11 (ambele sensuri);

6) Autostrada A5 (Ioania Odos), pe sensul de mers către Antirio, de la capătul autostrăzii până la podul ”Charilaos Trikoupis”;

7) Autostrada A7 (Peloponezul central) pe sensul de mers către Atena, de la Sparta până la Corint;

8) Șoseaua A71 (Lefktro-Sparta), pe sensul de mers către Lefktro, de la Sparta până la Lefktro.

Sunt exceptate de la restricții vehiculele de urgență, cele de transmisiune RadioTV, vehiculele care transportă produse alimentare perisabile (doar cu fișă însoțitoare de la asociația veterinară regională și de la Registrul Comerțului) și cele de utilitate publică.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 și +302106744544, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă +306978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.