Acasă Anchete Justitie ÎCCJ, solicitată să sesizeze CCR pentru un articol din OUG 7/2019

ÎCCJ, solicitată să sesizeze CCR pentru un articol din OUG 7/2019

166
DISTRIBUIȚI

149796 – 18032019 – Un procuror de la Parchetul General a solicitat, luni, judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a unui articol din OUG 7/2019 care modifică legile justiţiei, transmite Agerpres.

Solicitarea a fost făcută de procurorul de şedinţă în cadrul procesului în care fostul deputat Sebastian Ghiţă este judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete din Prahova.

Sesizarea se referă la prevederea din OUG 7 care modifică art.88 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, în raport cu art. 131 şi 132 din Constituţie, care reglementează rolul Ministerului Public şi statutul procurorilor.

Una dintre modificările introduse de OUG 7 se referă la exercitarea căilor de atac în dosarele care sunt de competenţa Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), inclusiv în cauzele preluate de această secţie de la alte parchete şi care se află pe rolul instanţelor.

Tot acum, avocaţii au solicitat judecătorilor trimiterea unei adrese către SIIJ, pentru ca această structură de parchet să spună dacă îşi menţine apelul în acest dosar, pe motiv că procurorii de la DNA Ploieşti care l-au trimis în judecată pe Ghiţă sunt cercetaţi de Secţia de investigare a magistraţilor.

Solicitarea avocaţilor a fost respinsă, urmând ca cererea procurorului de sesizare a CCR să fie dezbătută la următorul termen al procesului, din 10 iunie.

Pe 14 iunie 2018, fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost achitat pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, au fost achitaţi şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar – Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru – fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas – ofiţer de poliţie, Aurelian Constantin Mihăilă – fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Decizia nu este definitivă, iar DNA a făcut apel.

Conform procurorilor anticorupţie, în perioada iunie 2013 – primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul PCA Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obţinut informaţii confidenţiale pe diverse căi, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicităţii fiind şi Sebastian Ghiţă.

Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărirea penală.

”Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, Sebastian Ghiţă i-a capacitat pe inculpaţii Tudose şi Dosaru să îi furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul PCA Ploieşti. Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar, pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei”, susţineau procurorii.

Anchetatorii au reţinut că, în schimbul acestor informaţii, Sebastian Ghiţă i-a promis, pe de o parte, lui Viorel Dosaru că îl va sprijini să îşi menţină poziţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. Pe de altă parte, i-a acordat procurorului Liviu Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă se află în Serbia. El a fugit din ţară în decembrie 2016 şi are pe rolul instanţelor şi parchetelor din România mai multe dosare penale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.