Acasă Politic Joaca de-a taxele

Joaca de-a taxele

DISTRIBUIȚI
foto:bugetul.ro

149638 – 04032019 –   Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, recunoaște că așa-zisa ordonanţă a ”lăcomiei” va fi modificată şi anunță că va fi schimbată taxa aplicată băncilor. În scrisoarea trimisă agenţiei Standard and Poor’s la sfârşitul săptămânii trecute si publicată de deputatul USR Claudiu Năsui, Eugen Teodorovici vorbeşte şi despre modificări în privinţa ROBOR.

Ministrul Finanţelor nu a spus public până acum modalitatea în care va fi modificată ordonanţa 114. A făcut însă aceste precizări în scrisoarea trimisă la sfărşitul săptămânii trecute agenţiei de rating Standard&Poor’s. Potrivit scrisorii postată de Năsui, Ministerul de Finanţe lucrează în acest moment la modificarea actului normativ. Astfel, taxa pe activele financiare nu va mai fi calculată în functie de indicele ROBOR, ci va fi înlocuită cu o taxă anuală fixă, care se va aplica anumitor categorii de active, fără a menţiona însă care sunt acestea.

În urma cu câteva zile, Eugen Teodoroci a vorbit despre posibilitatea excluderii titlurilor de stat şi a creditelor acordate prin programele guvernamentale din calculul taxei.

Totodată, în document se menţionează că taxa va fi redusă şi va depinde de diferenţa dintre dobânda la depozite şi cea la credite, dar va fi influenţată şi de intermedierea financiară.

Documentul face referire şi la ROBOR, în funcţie de care se calculează dobânzile la creditele în lei. Acesta ar urma să fie modificat – se va ţine seama de un indice calculat în funcţie de tranzacţiile efective de pe piaţa interbancară. sursa:digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.