Acasă Politic Liberalii se laudă că au depășit social-democrații în sondaje

Liberalii se laudă că au depășit social-democrații în sondaje

173
DISTRIBUIȚI

  149766 – 14032019 –       Potrivit unui sondaj de opinie realizat la comanda PNL la finalul lunii februarie și începutul lunii martie, liberalii depășesc cu aproape patru procente PSD în intenția de vot la europarlamentare, în contextul în care și prezența la vot ar crește substanțial față de scrutinul din 2014. Rezultatele sondajului sunt prezentate de Ludovic Orban în ședința Biroului Executiv al PNL, în care se stabilește lista pentru europarlamentare, au declarat surse participante la discuții pentru G4Media.ro.

            Astfel, potrivit sondajului, intenția de vot la alegerile europarlamentare ar fi următoarea:  PNL – 27,9%,PSD – 24,6%, USR-PLUS – 16%, ProRo – 6,7%, ALDE – 11,8%

Rezultatele sondajului indică o creștere a PNL cu peste patru procente din noiembrie 2018 până în martie 2019. În același timp, PSD a pierdut patru procente, iar ALDE – 2,6%.

            De asemenea, mai arată studiul, a crescut cu 7% numărul celor care spun că se duc 100% la vot, prezența estimată ajungând la 36 – 40%. În 2014, prezența la vot la alegerile europarlamentare a fost 32,4%.

            Sondajul comandat de PNL mai arată și faptul că românii cred în proporție de 78% că direcția în care se îndreaptă țara este greșită și doar 16,3% cred că direcția este bună.

            Studiul a fost realizat de PNL cu aceeași casă de sondare cu care a lucrat și în toamna anului trecut, al cărei nume nu l-a făcut public până acum. Potrivit unbor surse liberale, citate de G4Media, casa de sondare ar fi Novel Research.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.