Acasă Politic Marșul pentru viață 2019

Marșul pentru viață 2019

DISTRIBUIȚI

149845 – 21032019 –        Ca în fiecare sfârșit de martie, și anul acesta are loc, în București și în multe alte orașe din România și din Republica Moldova, Marșul pentru Viață. Nu este vorba despre un eveniment pentru interzicerea legală a avorturilor, ci despre un marș pentru susținerea vieții, a femeilor aflate în criză de sarcină, a copiilor nenăscuți și care au șansa și dreptul la viață.

Statisticile privind avortul în România sunt înspăimântătoare – peste 22 de milioane de copii uciși din 1958 până în prezent, adică mai mult decât actuala populație a României. Țara noastră se situează pe unul dintre primele 5 locuri în lume, toate ocupate de țări foste comuniste, în acest tragic clasament al morții – raportul dintre numărul de avorturi și mărimea populației în perioada 1921-2015.

În condițiile în care ne confruntăm, ca și alte state europene, cu o serioasă criză demografică, autoritățile române ar trebui să ia măsuri pentru a încuraja viața, pentru a susține femeile și copiii.

Adesea femeile sunt presate, contrar voinței lor, să facă avorturi de către soți sau parteneri care nu-și doresc copilul, care amenință că le vor părăsi sau nu le vor mai susține financiar. De asemenea, ele sunt supuse oprobriului rudelor sau părinților, care consideră că dacă nu sunt căsătorite și nasc copii au întinat onoarea familiei.

Aceste femei au nevoie de sprijin și de consiliere într-o perioadă traumatizantă și dificilă a vieții lor. Ca urmare, este nevoie să fie înființate centre de sprijin pentru femeile în criză de sarcină care să fie denumite ca atare, unde ele să poată beneficia de consiliere psihologică gratuită și de susținerea unui asistent social specializat în criză de sarcină.

În România criza de sarcină nu este recunoscută oficial, iar serviciile de consiliere specializată pe această problematică sunt extrem de puține și nu sunt prevăzute de niciun act normativ. Ca urmare, ajutorul de care are nevoie o femeie în criză de sarcină nu are temei legal pentru a fi oferit și nici nu există persoane specializate care să ofere consiliere specială pentru soluționarea problemelor cu care femeile însărcinate se confruntă pe parcursul sarcinii și pentru a face față presiunilor la care sunt acestea supuse.

Ca urmare, am propus Ministerului Muncii și Justiției Sociale introducerea în Nomenclatorul serviciilor sociale aprobat prin Hotărârea nr. 867/2015, a serviciului social de consiliere pentru femeile în criză de sarcină.  De asemenea, am cerut să se introducă în codul COR – Clasificarea ocupațiilor din România, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1116/2013, și ocupația de consilier pentru criza de sarcină. Aștept cu interes un răspuns din partea Ministerului Muncii, anunță deputatul Matei Dobrovie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.