Acasă Politic Ne întâlnim și noi cu cine putem

Ne întâlnim și noi cu cine putem

DISTRIBUIȚI

149677  – 07032019 –    Vizita oficială a prim-viceministrului afacerilor externe al Republicii Socialiste Vietnam, Bui Thanh Son, la sediul MAE – primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu și convorbiri cu secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale, Monica Gheorghiță

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, l-a primit ieri pe prim-viceministrul Afacerilor Externe și emisarul special al prim-ministrului Guvernului Republicii Socialiste Vietnam, Bui Thanh Son.

În plan bilateral, șeful diplomației române și-a exprimat aprecierea pentru dinamismul dialogului politic din ultimii ani și a evidențiat interesul părții române pentru consolidarea relațiilor economice, creșterea și diversificarea schimburilor comerciale între cele două state.

De asemenea, ministrul Teodor Meleșcanu a subliniat angajamentul României, în calitate de stat membru deținător al Președinției Consiliului UE, pentru semnarea Acordului de Liber Schimb și a Acordului privind Protecția Investițiilor UE – Vietnam cât mai curând posibil.

În cadrul convorbirilor cu secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale, Monica Gheorghiță, au fost trecute în revistă stadiul relațiilor bilaterale și perspectivele de consolidare a cooperării sectoriale în domenii precum agricultură, energie, educație. Totodată, cei doi demnitari au avut un schimb de opinii cu privire la modalitățile de încurajare a comerțului bilateral, promovarea accesului produselor românești pe piața vietnameză și organizarea de evenimente de afaceri cu sprijinul Camerelor de Comerț și Industrie din cele două țări.

O prioritate a agendei discuțiilor a constat în evaluarea stadiului dialogului UE – Vietnam și a etapelor de parcurs în vederea semnării Acordului de Liber Schimb și a Acordului privind Protecția Investițiilor UE – Vietnam.

Cele două părți au abordat și oportunitățile de cooperare în cadrul Asia-Europe Meeting (ASEM), secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale reiterând invitația adresată părții vietnameze de participare la evenimentele organizate în România, în mai 2019, respectiv Reuniunea Miniștrilor Educației ASEM, Conferința Rectorilor și Forumul Studenților ASEF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.