Acasă Politic Repatrierea rămășițelor pământești ale Reginei Elena și reînhumarea în necropola regală de...

Repatrierea rămășițelor pământești ale Reginei Elena și reînhumarea în necropola regală de la Curtea de Argeș va fi un gest necesar de demnitate națională

DISTRIBUIȚI

149748  – 13032019 –        Miercuri, 13 martie 2019, deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a prezentat, în Camera Deputaților, o declarație politică privind necesitatea repatrierii rămășițelor pământești ale Reginei Elena și a reînhumării în necropola regală de la Curtea de Argeș.

Codreanu: ”Acum câteva zile (sâmbătă, 9 martie 2019) rămășițele pământești ale Regelui Carol al II-lea al României au fost reînhumate în necropola regală de la Curtea de Argeș, într-un gest firesc de asumare lucidă și completă a istoriei naționale așa cum a fost ea. Înaltpreasfințitul Mitropolit și Exarh Nifon, care a condus ceremonia religioasă de mutare a sicriului Regelui Carol al II-lea dintr-o capelă izolată în necropola regală, a subliniat că faptul reprezintă un moment de recuperare istorică şi de integrare în tradiția monarhică românească. În acest context aș dori să amintesc că acum mai bine de un an, mai exact la 6 februarie 2018, l-am interpelat pe ministrul Afacerilor Externe asupra necesității repatrierii rămășițelor pământești ale Reginei Elena a României și a reînhumării lor în necropola de la Curtea de Argeș. Așa cum se cunoaște, Regina Elena, consoarta Regelui Carol al II-lea și mama Regelui Mihai I, s-a născut la 2 mai 1896, la Atena, și a decedat în exil, la 28 noiembrie 1982, la Lausanne, în Elveția, fiind în prezent singurul membru decedat al Casei Regale a României care zace în pământ străin. Regina Elena a României, născută Principesă a Greciei şi a Danemarcei, a fost fiica Regelui Constantin I al elenilor şi a Reginei Sofia, născută Principesă a Prusiei. Regina Elena a fost sora regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei, strănepoata reginei Victoria a Marii Britanii și stră-strănepoata țarului Nicolae I al Rusiei. De asemenea, amintim că Regina Elena a României este singurul membru al Casei Regale a României căruia i s-a atribuit titlul onorific de ”Dreaptă între popoare” pentru implicarea sa în salvarea vieții multor români de origine evreiască pe durata celui de al Doilea Război Mondial. La 23 februarie 2018, Ministerul Afacerilor Externe ne-a comunicat că în conformitate cu prevederile articolului 80 al Codului civil, orice persoană poate determina felul propriilor funeralii și poate dispune cu privire la corpul său după moarte, iar în lipsa unei opțiuni exprese a persoanei decedate, va fi respectată, în ordine, voința soțului, părinților, descendenților, rudelor în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv, legatarilor universali sau cu titlu universal, subliniind că, din punct de vedere juridic, decizia cu privire la o eventuală aducere în țară a rămășițelor pământești ale Reginei Mamă Elena a României aparține exclusiv familiei regale.

De asemenea, ni s-a precizat că până la 23 februarie 2018, Ministerului Afacerilor Externe nu i-a parvenit o solicitare în acest sens din partea Casei Regale, precum și că în măsura în care MAE va recepționa o astfel de solicitare acesta va acorda întreaga asistență necesară în vederea soluționării formalităților aferente, în limitele propriilor competențe legale.

Nu cunoaștem dacă în ultimele 13 luni Casa Regală a României sau vreun descendent al familiei regale a întreprins demersurile necesare în vederea repatrierii rămășițelor pământești ale Reginei Elena a României și reînhumării acestora în necropola regală de la Curtea de Argeș. Considerăm însă, că asemenea demersuri sunt mai mult decât necesare, iar lipsa lor nu s-ar putea justifica prin nimic. Dincolo de orice formalitate legală care ar deriva din Codul civil și care ține de domeniul privat, este de interesul superior al Statului național român ca această chestiune să fie rezolvată corect, cu demnitate și fără amânări.

În această situație, fac apel către toți descendenții Reginei Elena, către Casa Regală a României, către Guvernul țării noastre și toate celelalte autorități naționale executive sau diplomatice, precum și către Biserica Ortodoxă Română, al cărei membru a fost dreapta între popoare Regină Elena a României, să trateze cu prioritate chestiunea repatrierii rămășițelor pământești ale fostei noastre Regine Mamă și reînhumării acestora în necropola regală de la Curtea de Argeș.

Cel puțin, ar trebui să ținem cont de faptul că dorinţa rostită explicit de Regele Mihai de a-şi dormi somnul de veci lângă mama sa, Regina Elena, rămâne neîmplinită. Mormântul Reginei Elena, atât de iubită de români în perioada interbelică, inclusiv de românii din cele 11 județe ale țării ocupate de fosta URSS, este acum aproape uitat, în cimitirul din Lausanne, Elveţia. Suntem convinși că, în ordinea superioară a lucrurilor, repatrierea rămășițelor pământești ale Reginei Elena ne va da nouă, românilor din Țară și din afară, un motiv în plus pentru împăcarea cu noi înșine”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.