Acasă Social Sanatate România și Ungaria vor colabora în domeniul transplantului pulmonar

România și Ungaria vor colabora în domeniul transplantului pulmonar

DISTRIBUIȚI

 149801 – 19032019 –    Sorina Pintea, ministrul Sănătății și omologul său ungar, Miklos Kasler, au convenit, la Budapesta, încheierea unui Memorandum de Înțelegere între cele două ministere privind transplantul de plămâni. 

            ”Din punctul nostru de vedere Memorandumul de Înțelegere transmis de partea maghiară este agreat si propunem ca doua echipe tehnice din partea ambelor țări sa înceapă discutiile pentru pregătirea detaliilor tehnice ale colaborării”, a spus Sorina Pintea în timpul intalnirii.

             Ministrul român a fost însoțit de Laszlo Attila, președintele Comisiei de Sănătate din Senat și dr. Radu Zamfir, președintele Agenției Naționale de Transplant.

            Sorina Pintea a  subliniat, inca o data, că echipa Ministerului Sănătății caută toate soluțiile pentru asigurarea tratamentului corespunzător pentru pacienții români care au nevoie de transplant pulmonar. ”Mai avem încă pacienți pe lista de așteptare care sunt cazuri complexe si pentru care facem toate eforturile sa găsim solutii”, a declarat ministrul Sănătății.

            Cei doi oficiali au început discutii si pentru identificarea altor domenii de colaborare, ca de exemplu oncologia și achiziția comună de medicamente și vaccinuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.