Acasă Opinii/Analize Țară mică, ambiții mici

Țară mică, ambiții mici

DISTRIBUIȚI

149804 – 19032019 –     România și-a propus să asigure mai puțin de 28% din consumul de energie al anului 2030 din surse regenerabile, un obiectiv mult sub potențialul național și sub obiectivul stabilit la nivelul UE, de 32%. În plus, Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 prioritizează construirea unui nou grup energetic pe bază de cărbune la Rovinari, în timp ce majoritatea statelor UE se pregătesc să renunțe la acest combustibil.

Nu e singurul domeniu în care se remarcă lipsa de ambiție a autorităților române. Nici măcar după ce oamenii au ieșit în stradă pentru a cere autostrăzi, oficialii guvernamentali nu au înțeles nimic. Premierul Viorica Dăncilă a calificat protestul #șîeu drept ”circ”, iar ministrul Transporturilor a dat vina pe statul paralel pentru incapacitatea autorităților de a construi autostrăzi. 

Una caldă, una rece pentru ministrul Justiției. După ce i-au arătat pisica, deputații social-democrați au anunțat că vor vota împotriva moțiunii simple la adresa sa. Augustin Lazăr a anunțat că vrea un nou mandat de procuror general, cu toate că Tudorel Toader a vrut să-l revoce din această funcție.

Cu o guvernare preocupată doar de decapitarea Justiției și incapabilă să înțeleagă contextul actual, veștile care vin din jurul României sunt și mai îngrijorătoare.

Viktor Bondarev, şeful Comisiei pentru apărare şi securitate din Camera superioară a Parlamentului rus, susține că Rusia intenționează să desfăşoare în Crimeea bombardiere strategice Tupolev Tu-22M3, capabile să transporte rachete nucleare, ca răspuns la scutul antirachetă în România.

În Balcani, sârbii protestează de câteva luni, cerând mai multă democrație și libertate de exprimare. Proteste sunt și în Albania, Muntenegru și Republica Srpska, una dintre cele două entități care compun Bosnia-Herţegovina. – sursa: EurActiv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.