Acasă Politic Avocatul stagiar, un câștig pentru sistemul judiciar

Avocatul stagiar, un câștig pentru sistemul judiciar

DISTRIBUIȚI
foto:senat.ro

  150225 – 24042019  Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului a organizat ieri dezbaterea ”Identificarea priorităţilor de lege ferenda din perspectiva profesiei de avocat – senzor al realităţii juridice – pentru legislatura parlamentară 2016 – 2020”, eveniment la care au participat reprezentanţi ai Uniunii Naționale a Barourilor din România(U.N.B.R), decanii barourilor din cadrul acesteia, reprezentanți ai Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și alți deputați și senatori juriști.

            În acest sens, au fost solicitate U.N.B.R. și barourilor, prin prisma profesiei de avocat, priorităţi în ceea ce privește modificarea, completarea prevederilor legale în vigoare sau crearea de noi norme legislative.

            S-a discutat despre alegerea organelor de conducere ale profesiei și activitatea acestora, regimul fiscal aplicabil avocaților în ceea ce privește impozitarea, taxa pe valoare adăugată și deductibilitatea cheltuielilor pentru efectuarea concediului de odihnă, protecția profesiei de avocat prin reglementarea unor condiții restrictive de exercitare a activităților specifice acestei profesii de către alte persoane fizice sau juridice, precum și prin modificarea prevederilor privind posibilitatea reducerii onorariilor avocațiale, creșterea puterii investigative a avocatului prin accesul, în condiții similare magistraților, la anumite baze de date, reglementarea răspunderii disciplinare a avocatului printr-o mai previzibilă stabilire a faptelor care constituie abateri disciplinare.

            În cadrul dezbaterii, președintele Comisiei juridice a lansat propunerea ca, la finalul stagiului la INM, absolvenții să poată opta și pentru repartizarea pe funcția de avocat stagiar.

Potrivit senatorului Robert Cazanciuc, ”noua formulă ar fi un câştig pentru sistemul judiciar, pentru avocatură și pentru întreaga societate și ar permite ca fiecare să își poată exercita profesia juridică potrivit vocației”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.