Acasă Externe Agenda Europeana „Către o Uniune Europeană mai puternică, mai cuprinzătoare și mai relevantă pe...

„Către o Uniune Europeană mai puternică, mai cuprinzătoare și mai relevantă pe scena internațională”

DISTRIBUIȚI

149980 – 03042019 – Conferința Interparlamentară Viitorul Europei a fost organizată în perioada 1-2 aprilie 2019, la București, sub egida Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Scopul conferinței a fost acela de a aborda, prin intermediul dialogului interparlamentar, principalele aspecte privind viitorul Uniunii Europene.

Dezbaterile au pus accent pe apărarea valorilor europene, pe problematica apărării cetăţenilor, pe necesitatea unei reforme a modelului economic, asigurarea coeziunii şi a relaţiilor euro-atlantice.

La reuniune au participat parlamentari din toate statele UE, din țările candidate și cele asociate, membrii Spațiului Economic European, dar și oficiali ai instituțiilor europene, ambasadori ai UE la București.

La finalul conferinței a fost adoptată Declarația Comună intitulată „Către o Uniune Europeană mai puternică, mai cuprinzătoare și mai relevantă pe scena internațională”, care va fi transmisă la Summit-ul UE de la Sibiu.

Declarația comună subliniază că Uniunea Europeană a adus pace, prosperitate și bunăstare pentru statele membre de-a lungul deceniilor. Libertatea, democrația, egalitatea de gen și statul de drept sunt valori pe care le-a apărat și le-a promovat cu succes. Însă, în pofida acestor realizări incontestabile, Uniunea se confruntă cu noi provocări: creșterea decalajelor în interiorul și între statele membre, schimbările economice și sociale, schimbările climatice, conflictele din vecinătatea UE, presiunea migrației și apariția unor noi puteri globale, dar și încercările de a slăbi influența NATO în apărarea păcii și prevenirea conflictelor globale.

Declarația de la Roma, adoptată de liderii a 27 de state membre și ai Consiliului European, Parlamentului European și Comisiei Europene reprezintă o imagine globală generoasă cu privire la obiectivele comune: o Europă a securității și siguranței, o Europă prosperă și durabilă, o Europă socială, o Europă mai puternică pe scena globală.

Așa cum se afirmă și în Declarația Comună, am convingerea că viitorul succes al Uniunii Europene se bazează pe sprijinul cetățenilor europeni și credința că noi, toți factorii decidenți, trebuie să contribuim activ la definirea și avansarea unei noi agende a Uniunii Europene, mai ambițioase și incluzive, în beneficiul proiectului european și al unității, prosperității și securității statelor membre, drept condiție pentru un nou contract social cu cetățenii europeni.

           

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.