Acasă Social Aparare Exerciţiul multinaţional Resolute Castle 2019, la start

Exerciţiul multinaţional Resolute Castle 2019, la start

DISTRIBUIȚI

150201 – 22042019 –   Ceremonia de deschidere a exercițiului Resolute Castle 2019 va avea loc miercuri, 24 aprilie, începând cu ora 10.00, la Centrul Național de Instruire Întrunită (CNIÎ) „Getica” din Cincu, judeţul Braşov.

            Resolute Castle 2019 este o perioadă de pregătire multinaţională anuală la care participă unităţi de geniu din Forţele Terestre Române şi din Garda Națională a statului Carolina de Sud, SUA.

            Pentru al cincilea an consecutiv, Brigada 10 Geniu „Dunărea de jos”, sprijinită de structuri de geniu din Diviziile 2 şi 4 Infanterie, va executa, împreună cu militari americani, în perioada aprilie – septembrie, lucrări de infrastructură şi amenajare a platformelor de instrucţie în CNIÎ „Getica”.

            Lucrările dezvoltate în cadrul exercițiului anual Resolute Castle fac parte dintr-un proiect al European Reasurance Initiative (ERI) executat de partenerul american, în cooperare cu structuri de geniu din Forțele Terestre Române.

            Schimbul de experiență, prin folosirea de către militari a tehnicilor specifice de lucru, utilizarea în comun a tehnicii de geniu, lucrul după un proiect unic pentru ambele părți, constituie argumente care definesc standardizarea instrucției pe linie de geniu a structurilor din cadrul NATO.

            Resolute Castle 2019 îşi propune să crească nivelul interoperabilității prin instruire continuă și prin punerea în aplicare a unor soluții inovatoare la probleme genistice comune. Exercițiul permite mobilizarea rapidă de forțe și demonstrarea capacității de descurajare într-un mediu complex de securitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.