Acasă Anchete Justitie Grup infracțional, destructurat

Grup infracțional, destructurat

Anchetă comuna Parchetul Detmond - DIICOT

DISTRIBUIȚI

  150054 – 09042019 –  În cadrul unei Echipe Comune de Anchetă încheiată cu autoritățile judiciare din Germania – Parchetul Detmold, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – BT Vâlcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea au reușit identificarea unor persoane implicate în comiterea de infracțiuni informatice.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la un grup infracțional organizat, format din cel puțin 30 de membri – cetățeni români, relativ la care a rezultat faptul că a început să acționeze din primăvara anului 2018 la nivelul județului Vâlcea, în scopul comiterii de infracțiuni de fraudă informatică, fals informatic şi spălare de bani.

În concret, falsificând site-urile unor companii comerciale renumite, autorii postau anunțuri de vânzare având ca obiecte, în principal utilaje, recomandând celor interesați de achiziţionarea lor să vireze banii în conturi deschise în străinătate cu acte de identitate false. În vederea intrării în posesia produsului infracţional, aceştia procedau, în principal, la transformarea sumelor respective în criptomonedă.

Începand cu anul 2018 (datele de 27.09.2018 și 09.04.2019) au fost efectuate un număr de 15 percheziții domiciliare în România și în Bulgaria, în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a membrilor grupării.

Inițial, în urma perchezițiilor din data de 27.09.2018 s-a dispus arestarea preventivă a doi dintre suspecti,însă cercetările au continuat în vederea identificării liderilor.

În  data de 09.07.2018 s-a încheiat acordul prin care s-a înfiinţat o Echipă Comună de Anchetă între D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea şi Parchetul Detmold, Germania în acest sens, astfel că începând cu luna iunie 2018,în baza schimbului spontan de date şi informaţii iar ulterior în baza Echipei Comune de Anchetă, investigaţiile s-au desfăşurat paralel şi coordonat în ambele state.

Până în acest moment au fost identificate un număr de 125 de victime, cetăţeni germani care au fost fraudate în perioada mai 2018 – martie 2019 de catre membrii grupării cu o sumă totală de peste 600.000 de euro, însă datele indică în mod cert o activitatea infracţională mult mai ridicată .

În urma perchezițiilor efectuate în data de 09.04.2019, la sediul DIICOT – BT Vâlcea urmează a fi aduse un număr de 12 persoane,  cu ocazia perchezițiilor fiind identificată și o persoană urmărită general pentru comiterea de infracțiuni informatice.

De asemenea, au fost depistate importante sume de bani, autoturisme  și alte bunuri cu privire la care urmează a fi instituite măsuri de indisponibilizare.

Sprijinul logistic si financiar a fost asigurat de catre Eurojust.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul SELEC.

Suportul de specialitate a fost asigurat  de către Direcția de Operațiuni Speciale.

În activități au fost angrenați polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Institutului Național de Criminalistică din I.G.P.R., polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității  Organizate Pitești, luptători pentru acțiuni speciale din Vâlcea, colegi de la Poliția orașului Novaci, precum și jandarmi din Gorj, anunță DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.