Acasă Uncategorized La Istanbul s-a discutat despre ”Protejarea oceanelor și a vieții marine”

La Istanbul s-a discutat despre ”Protejarea oceanelor și a vieții marine”

413
DISTRIBUIȚI

149981 – 03042019 –  Deputatul George-Gabriel Vişan, membru al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), a participat, în data de 2 aprilie 2019, la Reuniunea comună a Comisiilor Permanente a Conferinței interparlamentare a Mării Baltice și a APCEMN și la Reuniunea Grupului de lucru privind Regulamentul de procedură al APCEMN.

Cu această ocazie a fost dezbătută tema privind ”Protejarea oceanelor și a vieții marine”, un subiect prioritar pe agenda statelor membre a APCEMN, din perspectiva Mării Negre.

Parlamentarul român a punctat în discursul său câteva dintre obiectivele țării noastre pentru dezvoltarea și maximizarea potențialului oferit de regiunea Mării Negre, atrăgând atenția asupra pericolelor pescuitului ilegal. ”România are o mare diversitate biogeografică care este într-o stare de conservare favorabilă dar care poate fi afectată de mulți factori cum ar fi transportul maritim efectuat în condiții nesigure sau pescuitul ilegal. Problema pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat reprezintă una dintre cele mai grave amenințări la adresa exploatării durabile a resurselor acvatice și pune în pericol fundamentul politicii comune în domeniul pescuitului și eforturile internaționale de a promova o mai bună gestionare a mărilor și oceanelor. România are nevoie de un impact cât mai mic asupra mediului pentru a micșora efectele schimbărilor climatice și în acest sens trebuie să abordeze măsuri precum reducerea emisiilor de gaze industriale și utilizarea unor tehnologii cât mai ecologice și prietenoase cu mediul. Protejarea ecosistemelor, a diverselor specii de floră și faună este esențială pentru dezvoltarea economică, pentru siguranța si sănătatea noastră, a tuturor și este imperativ necesar să protejam biodiversitatea”, a declarat George Vișan.

În cea de-a doua parte a agendei, în cadrul Reuniunii Grupului de lucru privind Regulamentul de procedură al APCEMN, deputatul Vișan a luat parte la dezbaterea și aprobarea amendamentelor transmise de delegațiile parlamentelor naționale membre ale APCEMN, cu scopul de a îmbunătăți regulile de procedură pentru funcționarea Adunării și Secretariatului Internațional al APCEMN de la Istanbul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.