Acasă Politic Viorica Dăncilă, audiență privată cu Papa Francisc

Viorica Dăncilă, audiență privată cu Papa Francisc

DISTRIBUIȚI

150610 – 31052019 – Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut astăzi o audiență privată cu Sanctitatea Sa Papa Francisc, aflat într-o vizită de Stat și o călătorie apostolică în România.

Șeful Executivului a mulțumit Sanctității Sale pentru atenția generoasă pe care o acordă relațiilor cu România și a evocat întrevederea avută cu ocazia vizitei la Vatican, din luna mai a anului trecut.

Totodată, premierul Guvernului României și-a exprimat bucuria pentru călătoria apostolică în România a Sfântului Părinte, așteptat cu multă căldură și speranță de poporul român și a subliniat semnificația deosebită a vizitei Sanctității Sale, în contextul exercitării de către România a mandatului Președinției rotative Consiliului Uniunii Europene, al împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului și a 20 de ani de la vizita istorică a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea.

În cadrul discuțiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a evocat nevoia de unitate și solidaritate resimțită în prezent la nivelul continentului european, arătând că Președinția română a Consiliului Uniunii Europene a acționat pentru a răspunde acestei necesități și pentru consolidarea proiectului european și a întăririi coeziunii între statele membre.

De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a subliniat atenția pe care România o acordă libertății religioase și a menționat, în acest sens, conferința internațională, organizată la începutul lunii iunie de Guvernul român, consacrată analizării modalităților de sprijinire a dialogului ecumenic și cu organizațiile religioase, inclusă în programul Președinției române a Consiliului.

Nu în ultimul rând, a fost discutat subiectul migrației, fenomen care preocupă Sfântul Scaun și în fața căruia Uniunea Europeană și statele membre trebuie să găsească răspunsurile cele mai adecvate.

În cursul zilei, prim-ministrul Viorica Dăncilă va luat parte, de asemenea, la ceremonia de la Catedrala Mântuirii Neamului (Catedrala Națională), precum și la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Catolică Sfântul Iosif.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.