Acasă Politic Cum vrea PNL să schimbe Constituția

Cum vrea PNL să schimbe Constituția

DISTRIBUIȚI

150876 – 25062019  – Proiectul PNL de revizuire a Constituției, obținut de G4Media.ro, vizează implementarea în legea fundamentală a rezultatelor referendumului din 26 mai și prevede concret introducerea interdicției pentru persoanele condamnate definitiv să mai ocupe funcții publice, interzicerea amnistiei sau grațierii faptelor de corupție, interdicția adoptării de OUG-uri în domeniul Justiției și spargerea monopolului deținut de Avocatul Poporului de a ataca la CCR ordonanțele de urgență prin conferirea acestui drept și președintelui României, parlamentarilor și Înaltei Curți de Casație și Justiție.

            Prima modificare propusă de liberali la Constituție vizează implementarea inițiativei cetățenești, sprijinită de USR, ”Fără penali în funcții publice”. Astfel, PNL propune completarea articolului 37 din legea fundamentală cu un alineat (3) cu următorul cuprins:

            ”(3) Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

            PNL vizează și completarea articoluluui 38, astfel încât cei condamnați definitiv să nu poată fi aleși nici în funcția de europarlamentar.

            Liberalii propun apoi modificarea mai multor articole din Constituție astfel încât să fie imposibil de luat o decizie privind amnistia și grațierea faptelor de corupție. PNL vrea interzicerea amnistiei și grațierii atât prin lege organică, cât și prin ordonanță de urgență sau prin decret prezidențial.

            Mai mult, liberalii propun introducerea în Constituție și a interdicției pentru senatori, deputați și cetățeni de a iniția legi de amnistiere sau grațiere cu privire la faptele de corupție.

În al treilea rând, cei de la PNL propun interzicerea adoptării de ordonanțe de urgență în domeniul Justiției: infracțiuni, pedepse și regimul executării acestora, organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi.

            De asemenea, liberalii vor ca și alte instituții să aibă posibilitatea de a ataca ordonanțele de urgență la Curtea Constituțională: președintele României, 50 de deputați sau 25 de senatori și Înalta Curte de Casație și Justiție.

            Proiectul PNL de revizuire a Constituției a fost transmis și celorlalte partide din opoziție – USR, UDMR, PMP și Pro România.

            ”Așteptăm comentariile lor și ar fi un gest de maximă responsabilitate să susținem în Parlament, în inițiativa de modificare a Constituției, pactul semnat la Cotroceni”, a declarat un lider PNL pentru G4Media.ro.

            Citește integral proiectul PNL și expunerea de motive: Proiectul PNL de revizuire a Constitutiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.