Acasă Politic Legea Dialogului Social și noua Lege a Pensiilor, dezbătute în Consiliul Național...

Legea Dialogului Social și noua Lege a Pensiilor, dezbătute în Consiliul Național Tripartit

DISTRIBUIȚI

  150662 – 06062019 –    Premierul Viorica Dăncilă a prezidat reuniunea Consiliului Național Tripartit (CNT), convocată la Palatul Victoria de ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, în calitate de vicepreședinte al CNT.

            Prim-ministrul a transmis partenerilor sociali că este nevoie de dezbatere în societate, astfel încât deciziile luate să fie în acord cu opiniile unui număr cât mai mare de români, în concordanță cu prevederile legale și cu încadrarea în bugetul de stat.

            Discuțiile s-au axat pe stadiul inițiativei legislative de modificare a Legii Dialogului Social nr. 62/2011, dar și pe soluțiile pentru modificarea noii Legi a Pensiilor, în acord cu decizia Curții Constituționale a României.

            Prim-ministrul a solicitat partenerilor sociali să transmită în scris Guvernului propunerile concrete pe care le au cu privire la modificarea Legii dialogului social, având în vedere opiniile divergente exprimate de reprezentanții sindicatelor și patronatelor pe marginea acestui subiect.

            În ceea ce privește modificarea noii Legi a pensiilor, în cadrul reuniunii CNT au fost prezentate propuneri de amendare a legii, în concordanță cu decizia Curții Constituționale a României.

            În reuniunea Consiliului Național Tripartit reprezentanții sindicatelor și patronatelor au abordat și alte teme privind criza forței de muncă în anumite sectoare de activitate, creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată, armonizarea legislației insolvenței, aplicarea legislației privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.