Acasă Politic Optimismul prim-ministrului în fața delegației FMI

Optimismul prim-ministrului în fața delegației FMI

DISTRIBUIȚI

150684 – 07062019 –   Premierul Viorica Dăncilă a primit ieri delegația de experți a FMI, condusă de Jaewoo Lee, șeful misiunii Fondului pentru România și Bulgaria, aflată în vizita anuală de evaluare a situației macroeconomice, procedură de consultare periodică cu autoritățile naționale.

            Șeful Executivului a subliniat că România a înregistrat în ultimii ani una dintre cele mai mari creșteri economice din Uniunea Europeană, tendință care, potrivit prognozelor, va continua în următorii ani. Pentru 2019, avansul economic este estimat la 5,5% din PIB, în condițiile unui an agricol normal şi ale redresării sectorului serviciilor şi investițiilor, iar în 2020, creșterea economică este estimată la 5,7%. 

            ”Eurostat și Institutul Național de Statistică ne-au dat din nou vești bune legate de creșterea Produsului Intern Brut. România înregistrează a doua cea mai mare creștere economică din UE pe primul trimestru al acestui an. Este un avans sustenabil, la care au contribuit aproape toate ramurile economiei. Datele oficiale privind evoluția economică validează măsurile guvernamentale și ne confirmă că suntem pe drumul cel bun”, a afirmat prim-ministrul.

            În acest context, investițiile se vor consolida pe fondul unei îmbunătățiri în implementarea proiectelor finanțate din fonduri UE, în condițiile în care rata absorbției a crescut la 29%, foarte aproape de media europeană de 31%, a creșterii veniturilor populației, precum şi a amplificării şi diversificării surselor bugetare naționale de finanțare.

            De asemenea, măsurile de stimulare fiscală acordate de Guvern sectorului construcțiilor au condus la o revigorare semnificativă a acestei activități în  trimestrul I 2019, evoluție pozitivă care va contribui la creșterea economică, precum și la redinamizarea investițiilor.

            Totodată, prim-ministrul a arătat că ocuparea forței de muncă are o dinamică pozitivă, concomitent cu majorarea consistentă a salariilor atât în mediul privat, cât și în sectorul public. De asemenea, România își menține nivelul de competitivitate, înregistrând o creștere robustă a exporturilor și continuă să obțină câștiguri semnificative în cota de piață la export, captând o parte tot mai mare din comerțul legat de lanțurile de producție ale UE.

            Un alt aspect subliniat de premierul Dăncilă a fost faptul că România are una dintre cele mai mici datorii publice guvernamentale din Uniunea Europeană, fiind sub pragul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Datoria publică reprezintă 38,7% din PIB la finalul lunii martie 2019, potrivit legislației naționale, iar în conformitate cu metodologia UE, datoria administrației publice este de 34,9% din PIB, raportată la aceeași dată.

            ”Executivul va continua aplicarea Programului de Guvernare, în beneficiul românilor, în condițiile asigurării echilibrelor economice menite să vizeze o dezvoltare sustenabilă a României, prin măsuri care vor duce la creșterea investițiilor și o alocare eficientă a resurselor”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

            Guvernul are în vedere, în continuare, stimularea creșterii economice sustenabile, susținerea investițiilor, îmbunătățirea și simplificarea legislației fiscale, ca urmare a dialogului cu mediul de afaceri, modernizarea și îmbunătățirea activității administrației fiscale, în scopul creșterii colectării veniturilor.

            La întrevedere au mai participat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, șeful Cancelariei Primului-Ministru, Costin Mihalache, și președintele ANAF, Mirela Călugăreanu, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.