Acasă Opinii/Analize Orgoliul cadrelor didactice pune învățământul pe butuci

Orgoliul cadrelor didactice pune învățământul pe butuci

DISTRIBUIȚI

150869 – 25062019  – Numărul de elevi corigenți/repetenți din clasa a VIII-a a crescut într-un singur an cu 70%, arată un studiu recent al Asociației Human Catalyst, scrie Florinela Iosip pe Libertatea.ro.

            Dacă în 2017 aproximativ 13.000 de copii nu au promovat clasa a VIII-a, în anul 2018 numărul lor a crescut cu peste 9.000. Asta înseamnă că unui număr de 22.000 de copii până în 14 ani sistemul de învățământ le-a spus că nu pot merge mai departe.

            Laura Greta Marin, președinte al Human Catalyst, spune că asta se întâmplă din cauza orgoliului conducerii școlii și a cadrelor didactice de a avea rezultate ”bune” pe hârtie. Astfel, copiii ajung să fie lăsați corigenți sau repetenți intenționat. ”Este absurd. Pe parcursul celor opt ani profesorii îi trec clasa de fiecare dată, iar la sfârșit, brusc, le taie aripile”.

            «Fenomenul Brăila» se extinde

            Totodată, președintele asociației afirmă că zecile de mii de copii lăsați în urmă sunt victimele unei practici mai extinse, adică ”Fenomenul Brăila”. Acesta a intrat în atenția spațiului public în primăvara anului trecut, după ce Human Catalyst a prezentat un studiu care arată că 18,7% dintre elevii de clasa a VIII-a n-au intrat în Evaluarea Națională în anul școlar 2016 – 2017. Cea mai mare rată a elevilor care nu s-au înscris, de 36,3%, a fost în județul Brăila. De aici a fost dat și numele fenomenului care marginalizează copiii cu rezultate scăzute. ”Anul trecut, la începutul lunii mai, asociația a făcut publică problema și, din fericire, mass-media a rostogolit masiv această informație. Numai că asta a avut drept efect schimbarea tacticii dascălilor la sfârșitul anului școlar. Unii dintre profesori nu doar că i-au intimidat verbal pe elevi să nu se mai înscrie la Evaluarea Națională, ci i-au lăsat direct corigenți sau repetenți, ca să nu poată fi acuzați că au limitat dreptul copiilor de a participa la examen”, explică Laura-Greta Marin.

            La simularea Evaluării Naționale 2019 au participat peste 164.000 de elevi, potrivit datelor Ministerului Educației. Dintre aceștia, aproximativ 155.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși automat, conform noii metodologii aprobată de instituție. Așadar, peste 9.000 de copii s-au pierdut din start doar printr-o simplă procedură automatizată (au fost excluși cei cu repetenție, corigențe și abandon școlar). Apoi, s-au mai pierdut 9.000, pentru că doar 146.000 s-au prezentat la prima probă scrisă, cea la limba română. – pe larg în Libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.